Peste doar câteva zile, fostii sefi ai minerilor de al Petrila, acuzati de moartea a 13 oameni, ar putea afla sentinta finalã în dosarul aflat pe rol încã din anul 2009. La Curtea de Apel Craiova este programat, pentru data de 16 septembrie, un nou termen de judecatã în dosarul de recurs formulat de fostii sefi de la Mina Petrila, condamnati la închisoare de Tribunalul Gorj.

La acelasi termen de judecatã va fi prezentat si referatul de evaluare privind pe inculpatii Necula Aurelian, Rosu Gheorghe si Ungur Dan Stefan, solicitat la termenul trecut. Curtea de Apel Craiova judecã recursuruile formulate împotriva sentintei Tribunalului Gorj. Din data de 8 februarie, de când dosarul a avut primul termen de judecatã în aceastã etapã, si pânã acum cauza a suferit doar amânãri. Dosarul a ajuns pe rolul acestei instante în data de 21 ianuarie, dar a mai trecut o datã pe aici. Magistratii din Craiova au decis, în 11 mai 2012, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj, instantã care mentinuse sentintele pronuntate de Judecãtoria Târgu Jiu.

2-1Dupã rejudecare, pedepsele celor trei fosti sefi ai minei Petrila s-au redus fatã de sentinta initialã. Astfel, fostul director Aurelian Necula a fost condamnat la 6 ani si 6 luni închisoare, Rosu Gheorghe – fost inginer sef securitate minierã a fost condamnat la 4 ani închisoare, iar Ungur Dan Stefan – seful statiei de salvare minierã tot la 4 ani închisoare.  Initial, Judecãtoria Târgu Jiu l-au condamnat, în noiembrie 2010, pe Aurelian Necula, la sapte ani si sase luni de închisoare, Gheorghe Rosu a fost condamnat la sase ani si sase luni de închisoare, iar Dan Ungur la sase ani si sase luni de închisoare. Cei trei sefi au fost învinovãtiti de ucidere din culpã, vãtãmare corporalã din culpã si de infractiuni privind nerespectarea mãsurilor de protectie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncã din 15 noiembrie 2008 în care si-au pierdut viata 13 mineri si salvatori. De precizat cã atât inculpatii, cât si Parchetul si rudele victimelor au formulat recurs împotriva sentintei pronuntate de magistratii gorjeni în data de 13 decembrie 2012.

Carmen Cosman