Procesul de proxenetism în care este implicat si un fost realizator TV, Telus Frigescu este  la un pas de sentinta finalã.

Cei trei inculpati din dosarul Frigescu au putut sã administreze probe în favoarea lor iar instanta de apel va pronunta solutia peste aproape douã sãptãmâni. Dacã la termenul din 5 iulie a.c., judecãtorii îi vor gãsi vinovati pe Telus Frigescu si cei doi complici ai sãi, acestia riscã sã ajungã dupã gratii.

Tribunalul Hunedoara i-a gãsit vinovati pe cei trei, Telus Frigescu primind o sentintã cu executare dat fiind faptul cã a primit mai multe pedepse care au fost cumulate de judecãtori, conform Noului Cod Penal. Peti Marius Gabriel a fost condamnat la o mãsurã educativã pe o perioadã de 6 luni pentru trafic de minori si act sexual cu un minor. Ultimul inculpat, Grigore Nebunu, a primit 3 ani de închisoare si 2 ani interzicerea unor drepturi la care a fost adãugat un spor de 4 luni închisoare. Grigore Nebunu mai avea o condamnare si va executa 4 ani de închisoare dacã solutia nu-i va fi favorabilã la Curtea de Apel Alba. Cei trei vor trebui sã achite si suma de 30.000 lei cãtre una dintre victime, cu titlu de daune morale.

Maximilian Gânju