219.000 de lei au fost alocați pentru refacerea drumului național în zona în care a refulat canalizarea la Petroșani.
Lucrările urmează să fie făcute în scurt timp, iar Apa Serv a decis ce va face, pentru ca apa pluvială să nu mai facă să refuleze canalizarea.
Guvernul a alocat joi suma de 219.000 de lei pentru refacerea drumului DN 66, în urma inundațiilor din 26 septembrie. Banii provin din Fondul de Intervenție, pus la dispoziția Guvernului și vor putea fi folosiți așa încât terasamentul să poată fi refăcut.
Cei de la Apa Serv vin și ei cu o soluție. “Se vor monta două racorduri, pe care le vom construi pentru preluarea apelor meteorice din acea zonă, așa încât, la ploile abundente, să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat. Vor fi amplasate chiar pe drumul national, în zona afectată”, declară Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Potrivit managerului Cristian Ionică, întreaga construcție va fi amplasată în apropierea locului în care s-a produs refularea, așa încât acest lucru să nu mai fie posibil.
“Chiar în zona unde se vede că e afectată, se va realiza construcția, care va prelua surplusul de apă pluvială și îl va transfera într-o rețea de apă pluvială, rețea, care este acolo, este între cele două benzi de circulație, chiar pe scuarul verde”, mai spune Ionică.
Lucrarea hidrotehnică va fi realizată, așa cum spun cei de la Apa Serv, în momentul în care se va lucra la reabilitarea drumului. Soluția tehnică urmează să fie prezentată și celor din Primăria municipiului Petroșani și apoi va fi implementată.
Diana Mitrache