C âteva sute de turisti au urcat in acest sfârsit de saptamâna in statiunea montana Straja, locul unde a avut loc una dintre cele mai populare competitii de schi ce au loc aici, Cupa Comexim, editia a XVIII-a.

Astfel, in statiunea montana Straja, sfârsitul de saptamâna a fost incendiar, iar distractia a fost la maxim. Aproximativ 250 de schiori, din toate zonele tarii, s-au intrecut, pe categorii de vârsta, cel mai mic participant care a luat startul fiind de 2 ani si jumatate. Premiile puse in joc au depasit 10.000 de lei, iar turistii au avut parte de multe surprize.

Câstigatorii au fost recompensati cu bani, diplome, medalii si cupe, iar distractia a fost intretinuta de mai multi DJ.

Soare si premii pe  pârtie

Concursul s-a desfasurat pe pârtia Constantinescu, locul de plecare fiind amenajat lânga crucea care lumineaza muntele, la 1.740 de metri, iar sosirea lânga cabana Montana, aflata la cota 1.380.

La start s-au aliniat turisti veniti din Timisoara, Cluj, Sibiu, Craiova si Bucuresti, de toate vârstele si din toate categoriile, de la avansati la incepatori.

„Facem galerie unui grup din Sibiu. Noi cu trompetele si ei cu premiile. Avem si copii inscrisi in concurs, macar unul sa câstige”, spune unul dintre turistii veniti sa-si incurajeze concurentii din Sibiu. ªi nu au gresit, concurentii din Sibiu au fost printre cei mai premiati.

“Am asteptat aceasta intrecere pentru ca la start se inscriu multi concurenti, iar premiile sunt substantiale”, afirma Mircea din Lupeni.

„Pârtia e buna, am lucrat la amenajarea ei mai multe zile, dar traseul nu este usor deloc. Tocmai de aceea am avut si surpriza ca schiori antrenati in munte sa abandoneze din cauza cazaturilor. Asa e in sport, câstiga doar cei mai buni”, afirma organizatorii.

„Competitia a fost reusita. Am venit sa petrecem acest week-end in Straja si ne-am inscris si in concurs, iar unul dintre baietii cu care am venit s-a clasat pe locul al doilea”, declara un tânar din Craiova.

Cei mai draguti dintre participanti au fost copiii care au concurat intr-un numar foarte mare, iar competitia a fost foarte disputata. “S-au intrecut 224 de concurenti si cea mai mare concurenta a fost la categoria 9- 12 ani. E un traseul pe care il alegem in fiecare an, dar de data aceasta timpii scosi la intrecere au fost mai mari, tocmai din cauza vântului care a suflat cu putere. Sunt aici concurenti din Timisoara, Arad, Craiova si din alte zone, dar avem si doi chinezi care s-au inscris si au concurat. Premiile constau in bani, cupe, diplome si toata lumea a plecat acasa cu câte o plasa cu dulciuri, ca premiu de consolare, daca nu a urcat pe scena. Copiii sunt foarte ambitiosi. Ei pun foarte mult suflet si au un spirit de competitie cum nu il intâlnesti la restul. De aceea am decis ca toti copiii care s-au inscris la concurs sa fie premiati”, declara Emil Parau, organizatorul intrecerii.

Nici cei care au facut galerie concurentilor si care au fost in numar foarte mare de aproape 1.000 de suporteri nu au fost uitati de organizatori, pe toata durata competitiei pe pârtie acestia au impartit „stimulente”, fin fiert si ceai calda.

In lipsa schiurilor unii turisti au facut mici drumetii, au vizitat schitul din Straja si au facut plaja. “Am urcat cu colegii la munte dar eu nu stiu sa schiez si ma relaxez pe terasa. Este soare, frumos si vreau sa ma bronzez un pic”, spune Carla din Bucuresti.

Odata cu lasarea serii, in Straja s-a declansat fiesta, iar distractia de pe pârtie s-a mutat in clubul subteran unde turistii au avut parte de multe surprize.

In acest sfârsit de saptamâna in statiunea montana Straja au fost peste 2.000 de turisti.

In Straja telescaunul costa 11 lei dus-intors, sau 6 lei o calatorie, un drum cu teleschiul costa intre 2 lei si 3 lei, in timp ce o noapte de cazare costa de la câteva zeci de lei si pâna la 100 de lei cu tot cu masa. Statiunea dispune de masini de batatorit zapada si puncte de inchiriat echipament. Inchiriatul unui echipament complet de schi costa 30 de lei pe zi, iar unul de snow-board 35 de lei pe zi.

Marius Mitrache