C omisia de coordonare a programului de intervenție pe timp de iarnă pe
drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara a fost convocată.

Având în vedere condițiile meteo care se schimbă de la o zi la alta, au fost puse la punct o serie de detalii. Președintele comisiei, administratorul public al CJ Hunedoara, Costel Avram, a prezentat prioritățile pentru perioada imediat următoare, cea mai importantă fiind
reactivarea dispeceratului de iarnă. Această structură va funcționa 24 de ore din 24 și va monitoriza intervenția în teren a utilajelor de deszăpezire, fiind deservită de dispeceri de serviciu desemnați din rândul angajaților Consiliului Județean Hunedoara. “După ce s-a întrunit Comisia de coordonare a programului de intervenție pe timp de iarnă pe drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara am convocat operatorii care vor acționa pe perioada iernii pentru a asigura un trafic rutier în siguranță. La întâlnire au participat și colegii mei din cadrul Serviciului Administrare drumuri împreună cu care am
stabilit reguli clare pentru monitorizarea și
gestionarea activității de deszăpezire în acest sezon Ne dorim intervenții eficiente pentru ca populația să nu aibă de suferit din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Totodată este adevărat că administrăm cea mai lungă rețea de drumuri județene din țară de aceea intervențiile trebuie prioritizate în zonele cele mai afectate. De altfel, normativele în domeniu stabilesc clar timpii alocați pentru intervenții ale utilajelor, în funcție de importanța drumurilor. Dispeceratul de iarnă este operațional! 0737553971. Suntem pregătiți să acționăm încă de la prima ninsoare!”, declară Costel Avram, administratorul județului Hunedoara
Dispecerii vor ține în permanență legătura cu reprezentanții societăților care asigură, prin contract, deszăpezirea drumurilor județene aflate în grija Consiliului Județean Hunedoara și vor urmări, în timp real, activitatea mașinilor de intervenție dotate
obligatoriu cu sisteme GPS.
Monika BACIU