CJ Hunedoara premiază excelenţa în educaţie. Consilierii judeţeni dezbat un proiect de hotărâre privind acordarea unor diplome de excelenţă.
”Palmaresul realizat în domeniul educaţiei şi poziţia de excelenţă deţinută de elevii din judeţul Hunedoara  la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii clasei a  XII-a şi la examenul de evaluare naţională pentru absolvenţii  clasei a VIII-a, ne determină să respectăm valorile noastre educaţionale şi să le oferim un minim de recunoştinţă prin  acordarea unei Diplome de Excelenţă. Trăim într-o societate care ar trebui să aprecieze şi să  recompenseze mai mult performanţa, în speţă şi pe cea şcolară. De aceea este necesar să existe o modalitate prin care să aducem în lumina reflectoarelor numele acestor elevi, care prin munca lor, au reuşit să facă cinste judeţului Hunedoara ”, arată CJ Hunedoara.
La nivelul judeţului Hunedoara, 9 absolvenţi de liceu au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, iar la examenul de evaluare naţională 10 elevi au obţinut media perfectă.
Cosmin BACIU