D rumarii care lucrează în Defileul Jiului au ridicat restricțiile de tonaj care fuseseră instituite pe noul pod de la Lainici, în Defileul Jiului, județul Gorj. În plus, tot ei spun că luna aceasta vor fi gata toate lucrările și traficul se va relua în cele mai bune condiții.

Tonajul admis pe noul pod este de 40 de tone,
conform legislației în vigoare. Pentru autovehiculele care depăşesc acest tonaj se va solicita o Autorizație Specială de Transport de la administratorul drumului național. Aici, limita de tonaj era de 30 de tone și a fost aplicată pentru finalizarea lucrărilor la noul pod. „Având în vedere că a fost finalizat podul din defileu, la km 105, în apropierea mănăstirii Lainici, și circulația nu se mai defășoară pe podul provizoriu, a fost luată decizia ridicării acestor restricții de circulație. Constructorul nu a mai solicitat nicio restricție de tonaj, pentru că cea de 30 de tone a fost ridicată de joi, săptămâna trecută. Pentru greutăți mai mari, ori pentru transporturi agabaritice, este obligatoriu ca șoferii să obțină o autorizație de
transport, emisă de
administratorul drumului”,
a spus Cristian Tudor, șef DRDP Secția Târgu Jiu.
În momentul de față se circulă fără restricții, iar vechiul pod a fost dezafectat. În plus, administratorii drumului dau asigurări că și restul lucrărilor se vor finali­za în această toamnă. „În zona Lianici ne apropiem de final. Undeva la jumătatea lunii septembrie, constructorul a promis că va finaliza. A terminat lucrările de derocare, acolo unde era acel ciot, ca să spunem așa, care făcea parte din Parcul Național și pentru asta a durat mai mult timp
autorizarea, iar acum se vor monta și plasele și către sfârșitul lunii septembrie se vor monta și parapetele și se va trasa drumul. Așa că circulația se va desfășura fără niciun fel de restricții”, mai spune Cristian Tudor.
Drumul din Defileul Jiului a fost reabilitat total, dar porțiunea din zona mănăstirii Lainici și podul pe care se circulă acum fără restricții sunt ultimele lucrări ce au loc la
infrastructura rutieră.
Diana Mitrache