Lectiile de istorie sunt mai interactive atunci când sunt explicate în locurile în care au avut loc diferitele bãtãlii.  La fel s-a întâmplat, la sfârsitul sãptãmânii trecute, în Pasul Vâlcan, acolo unde a avut loc festivitatea de comemorare a ostasilor care si-au pierdut viata în rãzboaiele duse pentru  eliberarea tãrii. Transee adevãrate, busturi ale înaintasilor nostri care au luptat pe muntii din Valea Jiului, dar si drapele cu însemne care au fost fluturate pe aceste locuri au fost, sâmbãtã, expuse în Pasul Vâlcan. Administratia din acest municipiu al Vãii Jiului, împreunã cu cadrele militare în rezervã si retragere, au fost pregãtite ceremonii militare în acest loc ce este marcat de  trecerea celor 100 de ani de la luptele ce s-au dat prin munti, pentru eliberarea tãrii. Evenimentul a ajuns la cea de-a doua editie, iar cei prezenti la comemorare au trãit sentimente intense. Istoria este prezentã în aceste locuri aflate la înãltime.

“Este al doilea an, a doua editie a acestui eveniment important pentru noi, în Pasul Vâlcan, este o comemorare a eroilor neamului care si-au pierdut viata sI au scris cu sângele lor  istoria, aici, în Pasul Vâlcan. Este putin ceea ce am fãcut noi fatã de ceea ce au sãvârsit ei în Primul Rãzboi Mondial, si-au dat viata  pentru ca noi sã fim liberi si sã ne putem manifesta în orice moment. Cred cã sunt lucruri normale, ceea ce  am reusit sã realizãm. Acest program face parte din România 100 – De la rãzboi, la Unire. Din 1916 la 1018 cei trei ani au avut loc acele bãtãlii, aici în Pasul Vâlcan si foarte multi si-au dat sângele lor pentru  libertatea noastrã”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. În acest sens, edilii pregãtesc din timp actiunile ce vor avea loc în Pasul Vâlcan.

“Anul viitor vom continua cu acest platou, cu cel putin încã douã busturi. Va fi bustul Ecaterinei Teodoroiu si a unui caporal”, a mai spus primarul municipiului Vulcan. Emil Pãrãu este cel care a contribuit si el la realizarea acestui eveniment. El a venit împreunã cu nepotii, îmbrãcati cu totii în costume populare.  “Pentru mine este un moment foarte important, pentru cã cel putin odatã pe an reusim sã ne cinstim eroii, cei cãrora trãim liberi. Ei au luptat pentru noi si  trebuie sã fim si noi recunoscãtori. Sunt foarte încântat cã ne-a ajutat si Dumnezeu cu un timp foarte frumos”, a spus Emil Pãrãu.

Au fost aduse 12 drapele de luptã ale unor unitãti care au luptat în Primul Rãzboi Mondial, în memoria celor care si-au vãrsat sângele sub flamurile tricolore. Totodatã au fost dezvelite încã douã busturi, cel al Regelui Ferdinand I al României si cel al locotenentului Gheorghe Tãtãrescu. La comemorãri au luat parte primarii din mai multe localitãti din judet, dar si din tarã si oficialii Consiliilor Judetene Hunedoara si Gorj.

Monika BACIU