[ De ce se vaccinează acum lumea? ]

Z eci de oameni au luat cu asalt locațiile în care se fac vaccinări și cei mai mulți spun acum că au venit din cauza restricțiilor. Nu sunt de acord că se vaccinează și o fac forțat, dar important este că numărul vaccinărilor a ajuns, în 3 zile, la peste 7.000 de doze.

La Petroșani, în ambulatoriu, acolo unde așteaptă pacienții ca să fie vaccinați, sute de oameni s-au îngrămădit, tot week-end-ul trecut și chiar și luni dimineață. Cei mai mulți vin pentru prima doză, pentru că au fost cam obligați și din cauza restricțiilor ce au intrat în vigoare, din această săptămână.
Iar unii mai au și alte scuze. „M-am vaccinat, că așa trebuie. Prima doză am făcut-o. Am fost operat și aveam anumite pastile de luat și nu puteam să mă vaccinez. Așa că, decât să îmi pun în pericol viața, am stat până am terminat medicamentația, iar acum, dacă am ajuns aici, am făcut. Plus că e și din cauza constrângerilor. Ușile ni se închid. Nu mi-era frică, pentru că prima dată ar fi trebuit să îl fac în martie, dar atunci am făcut COVID, iar apoi am stat în carantină și m-am operat de două ori la picior”, a spus un bărbat, care avea piciorul bandajat în gips.
”Eu fac a treia doză. Am silicoză și am venit aici. Prima și a doua doză le-am făcut la Rovinari, că nu era loc aici. Le spun tuturor să vină să se vaccineze”, a spus unul dintre cei care au înțeles că e important vaccinul.
„E prima doză. Locuiesc la o stână și stau în munte și nu am avut timp să cobor. Azi am o zi liberă și am venit la vaccin. E foarte important pentru sănătatea noastră. Le zic tuturor să se vaccineze”, a spus un cioban autentic, venit să se imunizeze din creierii muntelui.
„La prima doză sunt și eu. Acum m-am decis, că sunt restricții și cons­trângeri. Nu mai avem acces pe nicăeiri. Mai bine îl fac. Nu prea m-am temut pentru sănătate, dar ce o vrea Dumnezeu”, a spus o doamnă ce tocmai își dădea acordul pentru vaccin.
„Am fost obligați. Altfel nu îl făceam. Nu sunt convinsă de eficacitatea lui. Doze expirate și cine mai știe”, a spus unul dintre scepticii care s-au imunizat luni la Petroșani.
Nu mai puțin de 688 de persoane s-au vaccinat în ultimele trei zile la Centrul de vaccinare de la Spitalul de Urgență din Petroșani. Dintre acestea, 457 de persoane s-au imunizat cu prima doză, iar luni cozile s-au refăcut, pentru că, obligați sau conștiincioși, oameni s-au așezat la rând pentru imunizare.
Diana Mitrache