De ce ne taie Europa fondurile / Sapte ani de asteptari pentru avizarea proiectelor pe bani europeni’

Doar Petrila si Lupeniul au luptat intre patru si sapte ani pentru aprobarea proiectelor din fonduri europene. Situatia este generala, drept pentru care Comisia Europena  pentru Politici Regionale declara ca UE ne va taia fondurile. Pentru a nu se intampla acest lucru Romania trebuie sa absoarba saptamanal 30 milioane euro, in 2012.

Birocratia sau lipsa de interes a institutiilor, care se ocupa cu evaluarea si avizarea proiectelor venite din teritoriu pentru finantari din fonduri europene, a dus la punerea in pericol a acordarii acestor bani.

Dupa amenintarile Comisiei Europene  pentru Politici Regionale – ca este posibil sa pierdem finantarile pentru ca nu absorbim bani europeni in ritmul stabilit, in timp ce alte tari sarace au imperioasa nevoie de acest ajutor – s-a incercat, prin crearea unui minister special, accelerarea acestui proces, dar in zadar.

Birocratia stufoasa, lipsa de personal, balbaiala, fac drumul acestor proiecte sa devina lung cat o viata de… doua guverne.

Decalaratia de saptamana aceasta a comisarul UE pentru Politica Regionala, Johannes Hahn, a fost halucinanta. Romania trebuie sa absoarba saptamanal o suma uriasa pentru a se incadra in conditiile acceptate de comun acord.

“Doar pentru acest an ar fi necesar sa primiti plati de peste 30 milioane euro sau 131 milioane lei pe saptamana, pana la finele anului 2012, pentru a indeplini toate criteriile”, a precizat Johannes Hahn.

PSD – sapte ani pentru sase proiecte

Doar in doua localitati din Valea Jiului, una condusa de un primar PDL, alta – de un primar PSD, se lupta de ani buni pentru a nu lasa sa treaca pe langa ei aceasta oportunitate, de finantare europeana in conditiile in care respectivele localitati nu ar fi dispus de acesti bani niciodata.

La Lupeni, au fost depuse 22 de proiecte, cele mai multe avand o vechime de circa sapte ani. Acestea se afla in diferite stadii de parcurs al drumului lung si greu catre banii europeni.  Sase dintre aceste proiecte sunt aprobate, dar si dupa aprobare mai sunt necesare avize si avizulete, apoi licitatiile pentru lucrari, licitatiile pentru santier, care la randul lor au nevoie de alte avize si totul mananca timp.

La lupeni, este vorba de finantarea a 13 drumuri si doua poduri, refacerea Palatului Cultural, reconstructia centrului vechi, sisteme de supraveghere, termoizolarea unor blocuri etc. Un amplu proiect privind construirea a 10.000 de km drumuri – in care erau cuprinse si drumurile judetene, deci si cel spre statiunea Straja Lupeni – a fost stopat de institutiile abilitate.

”De sapte ani am intocmit si am depus aceste proiecte si abia de un an s-au mai miscat lucrurile. Exista aprobarile pentru finantare, dar pana acolo mai sunt multe de facut si metodologia este greoaie. De exemplu la cele aprobate, licitatiile de santier au fost din nou amanate si amanarile astea inseamna timp pretios. Pe urma, pentru Palatul Cultural ne-au anulat, cei de la ADR, demersurile de trei ori, pentru ca ei sunt obligati sa dea raspunsul in 15 zile pentru ca noi sa trecem la etapa urmatoare. Dar pentru ca sunt putini, nu au timpul necesar si atunci trimiti din nou pana nimeresti momentul cand iti poate vedea documentatia si pentru a-ti raspunde. Foarte greu si foarte stufos sistemul acesta si uite ca pierdem bani si timp”- a declarat Cornel Resmerita, primarul municipiului Lupeni.

L a PDL, ceva mai repejor – intre patru si doi ani

La Petrila,  lucrurile se misca ceva mai repejor comparativ cu Lupeniul, avand in vedere ca localitatea este pastorita de un primar PDL. Doar ca si acesta si-a tocit opincile pana la avizul final. Pentru ca priomarul Ilie Paducel se afla la momentul documentarii chiar la usa Ministerului Dezvoltarii, viceprimarul Constantin Ramascanu ne-a vorbit despre proiectele europene si parcursul lor.

”Unele proiecte se afla in diverse stadii de evaluare tehnica  si economica, altele aprobate se deruleaza, altele s-au incheiat” – a declarat Ramascanu. Durata medie de la cerere pana la semnarea contractelor este de circa patru ani, deci ceva mai scurt timpul, cu vreo trei ani, comparativ cu Lupeniul PSD-ist.

Proiectul privind costructia si mobilarea strazii Republicii, a fost depus in anul 2008, in iulie 2009 a fost revizuit si ulterior aprobat in prezent este finalizat.

Altul, modernizarea de strazi si parcari cap de linie Petrila-cap de linie Lonea, in care este cuprinsa si Colonia Lonea, este in plina implementare, proict pentru care s-a semnat contractul in 2010.

Apoi, un alt proiect depus in 2010, se afla in evaluare tehnica, urmand o alta – economica. Este vorba de reabilitarea Ambulatoriului (Policlinica veche). Se mai afla pe traseul catre banii europeni reabilitarea Scolii ”Ana Colda” Lonea si Centrul cultural ”Ion D.Sirbu”.

Deci Petrila a avut o soarta mai buna in ceea ce priveste timpul aprobarilor pentru aceste finantari europene.

Specialistii spun ca drumul acestor priecte spre aprobare ar trebui sa dureze cel mult un an de zile pentru ca Romania se se poata incadra in criteriile stabilite pentru finantare. Dar cum sistemul este deficitar pe acest palier – este foarte greu de pus la punct astfel incat sa s absoarba 30 milioane de euro saptamanal – este posibil sa ne luam adio de la finantarile europene.

Ileana Firtulescu

Un comentariu la „De ce ne taie Europa fondurile / Sapte ani de asteptari pentru avizarea proiectelor pe bani europeni’

  • 22 martie 2012 la 06:58
    Permalink

    „De ce…”.Ne-au spus clar demult: pentru ca-i furam.De ani de zile ne tot „ciocanesc” in crestet,aratindu-ne ca nu facem nimic pentru eradicarea coruptiei institutionale,si noi…Nothing !Daca facem o paralela cu Germania,de exemplu,admitind prin absurd,ca Basescu si-ar da demisia din aceleasi motive (dar mult mai numeroase) ca si fostul presedinte al Germaniei Christian Wulff,care a fost inlocuit de fostul pastor Joachim Gauck,la noi ce s-ar intimpla ? L-am pune pe PREAfericitul Daniel ? Si ?

Comentariile sunt închise.