David, încã douã luni dupã gratii

11Fostul sef al Politiei Deva, Ioan David , condamnat în dosarul Spumã si Bibanu, în urma evaluãrii comisie de eliberãri conditionate de la Penitenciarul Bârcea Mare va mai sta cel putin douã luni în închisoare de acum încolo, dupã ce judecãtorii au respins cererea de punere în libertate.

Alãturi de el, alti inculpati din acelasi dosar, Spumã si Bibanu,  tot atât vor avea de asteptat pânã la urmãtoarea evaluare, iar unii chiar mai mult. Ei au intrat cu totii în comisie sãptãmâna trecutã, iar David a solicitat eliberarea pentru cã a executat deja o parte din pedeapsa cât timp a stat în arest preventiv si are si vârsta necesarã reducerii pedepsei, adicã peste 60 de ani.

Fostul sef al Politiei Deva s-a predat la Politia Aninoasa în urmã cu mai bine de douã luni si a fost dus direct la Penitenciarul Bârcea.

În dosarul “Spumã si Bibanu” au fost arestate preventiv, începând din noiembrie 2004, 22 de persoane, acestea fiind trimise în judecatã prin rechizitoriu, în 28 decembrie 2004.   Inculpatii au fost condamnati în 26 iunie 2007, la pedepse cu închisoarea între doi si nouã ani de cãtre Curtea de Apel Pitesti. Decizia a fost contestatã la Înalta Curte de Casatie si Justitie, care a decis, în ianurie 2008, retrimiterea dosarului la instanta de fond, Tribunalul Arges.

Luiza Andronache