Sindicalul Muntele a înaintat o adresã conducerii Complexului Energetic Hunedoara prin care solicitã demararea negocierilor, dupã ce Guvernul a aprobat prin Ordonantã de Urgentã trecerea contributiilor de la angajator la angajat. Sindicalistii sustin cã nu vor permite ca angajatilor CEH sã le fie scãzute salariile.
“Am primit douã adrese prin care domnul ministrul ne informeazã cã a înaintat demersul nostru Ministerului de Finante pentru problemele ce pot apãrea ca urmare a transferului contributiilor de la angajator la angajat. Prin ordonanta 82, în toate companiile, se impune intrarea la masa negocierilor pentru rezolvarea acestei probleme. Sindicatul Muntele nu va fi de acord ca angajatii sã piardã nici mãcar un leu din veniturile lor nete”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
În scurt timp, la nivelul tuturor companiilor trebuie sã înceapã negocierile. Trecerea contributiilor de la angajator la angajat ar putea însemna pierderi la veniturile nete ale salariatilor. La CEH, reprezentantii Sindicatului Muntele solicitã conducerii demararea negocierilor pe noile grile de salarizare, astfel încât angajatii sã nu piardã la venitul net.
Monika BACIU