Proiectul estimat la peste 4 milioane de lei prevede refacerea în întregime a circa trei kilometri din DN 66, centura ocolitoare a municipiului Petrosani. Lucrãrile au demarat ieri, iar firma care a câstigat licitatia are la dispozitie 27 de luni pentru a finaliza lucrarea.
Circulatia pe DN 66, pe centura ocolitoare a municipiului Petrosani, se desfãsoarã restrictionat dupã ce muncitorii au intrat pe santier, iar soferii se tem cã termenele de executie nu vor fi respectate. Autoritãtile locale dau asigurãri cã firma constructoare îsi va respecta angajamentele, la fel cum s-a întâmplat si cu reabilitarea portiunii din zona cartierului Aeroport.
”Finantarea este pe doi ani, dar eu zic cã este posibil sã terminãm mai repede, avem sperante. Totul depinde si de finantare, eu am trimis adresa si contractul semnat si la Consiliul Judetean Hunedoara, cum a fost cerinta pentru a ne sprijini”, a declarat primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi. Consiliul Judetean Hunedoara a anuntat încã din primãvara acestui an cã se va implica în reabilitarea soselei de centurã, însã urmeazã sã se stabileascã un parteneriat abia de sãptãmâna viitoare.
”Ne implicãm, numai cã si domnul primar Ridzi trebuie sã se implice în ceea ce înseamnã transportul ecologic din Petrosani, din Valea Jiului. O sã discut cu domnul primar sãptãmâna viitoare, atunci vedem care sunt concluziile”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora. Administratia de la Petrosani face parte din asocierea pentru înfiintarea liniei de transport ecologic si a semnat pentru proiect încã de la finele sãptãmânii trecute, însã acest lucru pare-se cã încã n-a ajuns si în mapa sefului CJ Hunedoara.
Refacerea soselei de centurã este absolut necesarã iar Primãria Petrosani estimeazã cã lucrarea va costa peste 4 milioane de lei. Proiectul prevede refacerea strãzii 1 Decembrie 1918 între km 130+290 – km 131+750 (DN66, în total fiind reabilitati 2920 metri de carosabil.
Maximilian Gânju