12Leul a avut ieri o evolutie terna, investitorii asteptând publicarea minutelor ultimei sedinte de politica monetara a Rezervei Federale americane, care ar putea clarifica deciziile care vor fi luate luna viitoare de aceasta în privinta programului sau de relaxare cantitativa.

Prin acest program, de stimulare monetara, Fed injecteaza lunar în economia americana 85 miliarde dolari. Lichiditatile au avut darul de a slabi dolarul, însa o reducere a acestora, care a fost evocata, deja, de mai multi membrii ai conducerii bancii centrale americane va provoca cresterea cererii de obligatiuni ale Trezoreriei SUA, implicit a monedei americane.

Pe acest fond de calm dinaintea furtunii, volatilitatea euro a fost minima pe piata locala, tranzactiile realizându-se între 4,4430 si 4,4510 lei, la ora 14:00 cotatiile fiind de 4,4460 – 4,4490 lei.

Cursul dolarului american a coborât de la 3,3219 la 3,3204 lei, iar francul elvetian a crescut de la 3,6110 la 3,6140 lei, un nou maxim începând cu 3 iulie. Aprecierea francului se datoreaza rolului de refugiu de care se bucura moneda helveta în perioadele de aversiune fata de risc.

Monedele din regiune aveau o evolutie fata de euro asemanatoare cu a leului, cea poloneza fluctuând între 4,23 si 4,246 zloti iar cea maghiara între 299,3 si 300,4 forinti.

Perechea euro/dolar, care a urcat marti seara la 1,3452 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la jumatatea lui februarie, se tranzactiona la 1,3381 – 1,3427 dolari.

În piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru septembrie la 1,3392 – 1,3415 dolari, iar uncia de aur cu scadenta vinerea viitoare la 1.362 – 1.364 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pâna la ora 14:00