Peste 700 de cupluri au primit distinctii si premii în bani de la Petrila, acolo unde primarul Ilie Pãducel a reusit în douã decenii sã îi felicite mereu pe cei care sunt un exemplu pentru societate. A fãcut la fel si acum, când le-a înmânat diplome de merit celor care au o jumãtate de veac, sau chiar mai mult, împreunã.

Au trãit cu bune si rele împreunã. Au sfaturi pentru oricine si, asa cum spunea si primarul Ilie Pãducel, au construit aceste orase ale Vãii Jiului, ori au format caractere. Ei sunt exemplele comunitãtii si tocmai de aceea am vrut sã aflãm de la ei, cum le-a fost 50 de ani împreunã. Una dintre doamnele felicitate de aceastã datã a fost învãtãtoare si a lãsat doar oameni frumosi în urma sa.„Au fost ani frumosi, cu o familie împlinitã, cu copii realizati. Nu am fãcut averi, dar am muncit pentru copii. Si am lãsat în urma mea douã cadre didactice în Petrila. Am cu ce mã mândri si nu mi-e rusine, iar în cãsnicie ne-am înteles unul pe altul si, chiar dacã au fost mici divergente, au fost mici”, a spus una dintre doamnele sãrbãtorite la ceas aniversar.

„N-am avut nici un secret. Doar întelegere, pentru cã am reusit sã fim fericiti alãturi de copii”, ne-a explicat un alt domn. „Avem 60 de ani împreunã si mai am încã sperantã, cu viata vorbind. Toatã viata am muncit si îi multumesc lui Dumnezeu, cã acum am sãrbãtorit 60 de ani de cãsnicie”, a afirmat si un domn, care face parte din cuplul cu 6 decenii de existentã. „La o jumãtate de secol este exact ca la început. Cu respect, întelegere, iubire si asta este tot si, mai ales, sã nu ai secrete unul fatã de celãlalt”, ne-a spus o altã doamnã. Toti ne-au spus cã ar fi ideal ca acum cuplurile tinere sã reuseascã sã se înteleagã si sã fie mai toleranti. Primarul Ilie Pãducel, însã, ne-a spus cã are doar oameni cu care se poate mândri. „De când cetãtenii din Petrila, m-au ales  ca  primar si, dupã ce am luat aceastã initiativã, mã bucur din suflet cã am avut posibilitatea sã le multumesc pentru tot ceea ce au fãcut. Din aceast an îi sãrbãtorim si pe cei care împlinesc 60 de ani si pe cei care au 100 de ani de viatã si mai mult, cã am avut o doamnã care a împlinit 105 ani si am sãrbãtorit-o si la 100 si la 105 ani. Le multumesc si trebuie sã spun cã avem peste 720 de familii în Petrila si îmi doresc sã fie tot mai multe familii care sã ajungã la aceastã vârstã”, a declarat Ilie Pãducel, primar Petrila. Fiecare cuplu a primit o felicitare, o sampanie, o floare, o ciocolatã si o sumã de bani.

Diana Mitrache