Administratorul public al judetului Hunedoara, Costel Avram, a verificat stadiul lucrãrilor la drumul ce duce în masivul Parâng, acolo unde se deruleazã una dintre cele mai importante lucrãri de investitii ale Consiliului Judetean Hunedoara: modernizarea drumului judetean 709F Cabana Rusu- Masivul Parâng.
„Sunt foarte multumit de ceea ce am gãsit pe acest santier, unde cei de la Strabag lucreazã conform graficului pe care l-am stabilit. M-au surprins într-un mod plãcut prin seriozitatea cu care-si respectã angajamentele asumate, drept pentru care îi felicit pentru modul în care abordeazã aceastã lucrare. Am aflat cã, din 15 iulie, constructorul a luat decizia de a lucra 24 de ore din 24 la acest drum, astfel încât promisiunea cã anul acesta drumul sã fie finalizat în procent de 85-90% cred cã va fi îndeplinitã, spre multumirea noastrã dar mai ales a operatorilor de turism din zonã si a turistilor”, a declarat Costel Avram.
Sectorul care va fi modernizat are o lungime de 3,725 km. Lãtimea pãrtii carosabile este de 4 m. În cadrul proiectului se vor realiza: 4.525 ml de rigole betonate, 23 de podete, 2.211 ml de ziduri de sprijin din beton si ciment, 1.249 ml de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 ml de parapete de sigurantã.
Proiectul de modernizare a DJ 709F spre masivul Parâng, pe tronsonul cuprins între km 6+600 -km 10+352 este finantat prin Programul National de Dezvoltare Localã 2 (PNDL2), finantare obtinutã de CJ Hunedoara, iar valoarea totalã a investitiei se ridicã la aproximativ 20 de milioane de lei.