Studii pentru viabilitate. Electrocentrale Deva a achizitionat un studiu care are în vedere viabilitatea tehnico-economicã a Complexului Energetic Hunedoara ca urmare a integrãrii grupului de mine viabile din cadrul C.N.H. în urma studiului se doreste mentinerea sistemului energetic al României la standarde înalte. Astfel, Complexul Energetic Hunedoara va fi entitatea care va asigura siguranta energeticã a tãrii.

Studiul se va realiza pentru cele trei entitãti majore care vor forma Complexul Energetic. Este vorba de minele viabile ale Companiei Nationale a Huilei, si de cele douã termocentrale, respectiv Mintia si Paroseni. Directorul general al Companiei Nationale a Huilei, Nicolae Dragoi, a declarat cã rezultatele studiului vor fi aflate abia peste 45-60 de zile.

“Studiul va fi gata peste 45-60 de zile. Abia dupã aceea vom stii ce contine”, a declarat Nicolae Dragoi, directorul CNH, entitate ce va face parte din viitorul Complex.

Studiul are o valoare de 200 de mii de lei, fãrã TVA.

Si dacã tot ne referim la sistemul energetic românesc, atunci putem spune cã acesta depinde în mod direct si indispensabil de huila din Valea Jiului si de Termocentrala PAroseni.

Unul dintre cele mai importante “piese”care stau la baza functionarii Complexului este Termocentrala Paroseni. Aici este nevoie de realizarea unor investitii majore, care sã asigure continuarea activitãtii sistemului energetic din România.

„Cele patru au fost încadrate la mine viabile si s-a hotãrât sã facã parte dintr-un complex energetic, pe vremea aia se numea Hidroenergetica din care fãceau parte si componente hidro si termo. Probabil era viitorul mineritului din Valea Jiului dar trebuie sã remarcãm cã anumiti colegi de aici din sindicate s-au opus vehement împãrtirii companiei, între timp colegi din sindicate s-au opus infintãrii Hidroenergetica, iar astãzi ne aflãm într-o situatie exagerat de criticã prin care acest complex care trebuia sã fie un mastodont se reduce la trei componente, SC Electrocentrale Mintia, SC Electrocentrale Paroseni si pãrti ale CNH, pãrti sã spunem viabile ale Companiei. Din cele trei componente, problemele cele mai mari le au SC Electrocentrale Mintia a cãror autorizatie de mediu expirã la finele anului 2013. Bãtãlia enormã a fost dusã unde va fi sediul urmãtorului Complex Energetic Hunedoara, de ce pretul la gigacalorie nu poate fi mãrit si cine va conduce acest complex. Dacã mineritul din Valea Jiului prin 30 poate 60 milioane de euro si-ar putea reface dotarea tehnicã si s-ar putea relansa, în schimb la Mânia e vorba de sute de milioane de euro pentru acest aviz de mediu. Sindicatul Muntele prin intermediul Federatiei Nationale Mine si Energie a luat în calcul aceste lucruri si am semnat un protocol cu actualul ministru al Economiei în care noi cerem în mod expre o investitie la Termocentrale Paroseni care într-un viitor foarte apropiat sã poatã sã ardã tot ce înseamnã cãrbunele din Valea Jiului. Termocentrale Paroseni din punct de vedere al mediului si investitilor sta probabil cel mai bine din România. Ca sã poatã fi înfiintat acest complex, o investitie la Paroseni care sã prezinte practic viitorul mineritului guvernele în general si România trebuie sã aibã o strategie energeticã. Guvernele României trebuie sã-si asume rolul strategic al mineritului din Valea Jiului si a SC Electrocentrale Paroseni. În acest sens trebuie sã-si asume un pret al Mw pe piata de energie astfel încât sã poatã sã functioneze Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat vicepresedintele Sindicatului Muntele, Adrian Jurca.

El a mai fãcut o precizare importanta. Tot sistemul energetic din România se bazeazã pe huila din Valea Jiului si pe Termocentrala Paroseni.

„Cine a inventat si a pus prima piatrã în anii 1950 la Electrocentrale Paroseni, a luat în calcul urmãtorul lucru, în cazul în care sistemul energetic national cade, a fost o situatie similarã în anul 2003 când Dunãrea a scãzut la minim, acest sistem se reporneste prin Electrocentrale Paroseni si cãrbunele livrat de minele din Valea Jiului. Asa a fost gândit de cãtre cei din 1957. România nu-si va putea permite sã elimine SC Electrocentrale Paroseni, de aceea trebuie sã-si asume rolul strategic a celor douã componente printr-un pret care sã permitã functionarea mineritului din Valea Jiului. La ora actualã mineritul de la noi functioneazã la o limitã de avarie si dacã nu vom face niste pasi foarte rapizi în relansarea lui, cu sigurantã vom intra în probleme mult mai grave decât ne putem imagina”, a mai precizat Jurca.

Raul IRINOVICI