În contextul creşterii alarmante a numărului de infectări cu SARS-COV-2 în ţară şi în judeţul Hunedoara, în lipsa unor măsuri guvernamentale coerente care să asigure o gestionare corectă a crizei din sistemul de sănătate, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unităţile medicale.
În urma unei analize realizată împreună cu reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva şi ai sanatoriilor de pneumoftiziologie din Geoagiu şi Brad, conducerea CJ Hunedoara solicită Ministerului Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara modificarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 555/2020 prin care a fost stabilită lista unităţilor medicale suport Covid 19. Concret, pentru ca viaţa pacienţilor să nu fie pusă în pericol din cauza locurilor insuficiente, conducerea administraţiei judeţene solicită includerea secţiilor de Terapie Intensivă, Boli Infecţioase şi Pneumologie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva pe lista suport Covid 19.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care, la nivelul judeţului Hunedoara sunt în acest moment peste 300 de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2 (dintre care peste 110 nu se află internate în unităţi medicale), creşterea numărului de cazuri în ultimele două săptămâni fiind alarmantă. De asemenea, s-a ţinut cont şi de necesitatea asigurării locurilor necesare pentru pacienţii care au nevoie de  tratament în secţiile de Terapie Intensivă, în ultima perioadă existând situaţii în care unii dintre aceştia au fost transferaţi în alte judeţe.
„Având în vedere că măsurile luate la nivel naţional nu dau rezultate, dimpotrivă, este de datoria noastră să ne pregătim pentru cele mai dificile situaţii, pentru că nimeni nu poate spune în acest moment ce anume va urma. Dacă numărul cazurilor va creşte, trebuie să fim pregătiţi să le asigurăm hunedorenilor în primul rând locuri în spitale şi, în al doilea rând, tratamentele adecvate”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
„Nu putem asista pasivi la ce se întâmplă. Pandemia pare a fi scăpată de sub control la nivel naţional. Noi  trebuie să fim pregătiţi pentru ce e mai rău. În condiţiile în care pacienţi din judeţ au fost trimişi la secţii ATI în alte judeţe, trebuie să facem tot posibilul pentru a le asigura la Deva tratamentul necesar”, a declarat Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara.
În acelaşi context, conducerea CJ Hunedoara a solicitat Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad detaşarea unui medic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu –  unitate medicală suport Covid 19, începând cu data de 05 august 2020, pentru asigurarea tratamentului pentru pacienţii depistaţi pozitiv.
Biroul de presă