Pentru cã Valea Jiului este, încã, o zonã minierã autoritãtile locale de la Petrosani o cinstesc pe Sfânta Mare Mucenitã Varvara. La fel ca în fiecare an, a fost organizat un eveniment dedicat elevilor.
Acestia si-au testat cunostintele religioase în cadrul unui concurs. Cinci echipe au participat la concursul organizat de Primãria si Consiliul Local al municipiului Petrosani. Preotii Octavian Pãtrascu, trecut la cele vesnice, si Ianos Szasz de la Biserica Catolicã Sfânta Varvara din Petrosani au avut în urmã cu 4 ani initiativa de a organiza un concurs religios în care sã fie implicati copiii.
“Sfânta Varvara este ocrotitoarea orasului nostru. Vreau sã vã spun cã apreciez cã primãria se implica în fiecare an în organizarea acestui concurs religios. Acest concurs  a pornit la initiativa preotului Octavian Pãtrascu. El mi-a fost mie profesor de religie si îl ascultam cu foarte mult drag vorbind despre Dumnezeu. Pãrintele foarte mult a iubiot, orasul, comunitatea, biserica si pe Sfânta Varvara si Sfânta Varvara a fãcut o minune. Pãrintele a plecat la cele vesnice de Sfântul Dimitrie si pomenirea de cele 40 de zile a fost chiar de Sfânta Varvara.Oamenii care o iubesc cu adevãrat îi pretuieste, asa ne-a arãtat nouã cã l-a iubit pe pãrintele Octavian. Si pãrintele Szasz de la Biserca Catolicã a contribuit la organizarea acestui concurs”, a spus preotul Ciprian Marton.
La final, toti copiii au câstigat. Acestia au fost premiati de administratia localã pentru participarea la concurs, însã cel mai important premiu este cel spiritual.
Monika BACIU