Cei care se ocupã acum de îngrijirea copacului cu lalele, un monument natural aflat în zona Iscroni, au decis sã cearã sprijin celor ce ajung la benzinãrie.  Este un gest pe care orice sofer îl poate face, iar copacul poate fi îngrijit astfel de cei care l-au luat, din proprie initiativã, în custodie, l-au  salvat dintre bãlãrii, sau  mormanele de zãpadã si acum cautã solutii sã îl întretinã permanent.

„Viata culturalã este un  factor important de stabilitate socialã pentru comunitãti, iar prin prezentarea la Consiliul Judetean Hunedoara a proiectului „Valea Jiului, promovarea valorilor traditionale prin turism cultural” , Asociatia PRO ANINOASA si partenerii în proiect: Primãria Aninoasa, Scoala Gimnazialã ”Sfânta Varvara”, Asociatia Caritas Petrosani, Asociatia Colonia Veselã Petrosani, vor sã protejeze si sã punã în  valoare Copacul cu lalele  (aflat pe DN 66 A, la Iscroni, Aninoasa), proiect care va atrage comunitãtile Vãii la participarea si implicarea în alte proiecte asemãnãtoare. Pânã la concretizarea solicitãrilor financiare de protejare, punere în valoare si promovare cultural-turisticã a copacului, Asociatia PRO ANINOASA a obtinut un parteneriat cu benzinãriile BARIL din Valea Jiului, unde se pot face mici donatii”, se aratã într-un comunicat remis presei de presedintele PRO ANINOASA, Viorel Pascu. Asociatia PRO ANINOASA ”a înfiat” Copacul cu lalele din anul 2013 si, tot de atunci, ecologizeazã zona, face reparatii la mobilierul amplasat si cautã sã îl si  promoveze.
„Printr-un proiect prezentat la Consiliul Judetean Hunedoara, Asociatia PRO ANINOASA a obtinut o  micã sumã nerambursabilã în anul 2015 si a amenajat  corespunzãtor zona, astfel încât, copacul cu lalele a ajuns sã fie vãzut de întreaga tarã în anul 2018. Prin promovarea lui pe retelele de socializare, a fost o mare bucurie când am fost apelati de o descendentã a baronului Maderspach din Ungaria, care a si venit în Valea Jiului si ne-a multumit pentru implicare”, mai spune Viorel Pascu, cel care acum a initiat campania de strângere de fonduri.  Valea Jiului se mândreste cu un arbore deosebit ale cãrui rãdãcini merg pânã în vremurile de pionierat ale exploatãrii cãrbunelui din adâncuri. Este cunoscut sub numele de tulipan sau Arborele cu lalele si are o  istorie fabuloasã, pe care acum, oricine o poate sustine.
Diana Mitrache