Contract pentru întreținerea centralelor termice de la spitalul din Lupeni

Conducerea Spitalului municipal Lupeni a scos la licitație un contract în valoare de peste 367.000 de lei care prevede încheierea unui acord cadru pentru întreținerea, repararea și verificarea centralelor termice.
Contractul are o valoare estimativă cuprinsă între 30.615,00  și 367.380,00 lei.
”Functionarea, intretinerea precum interventii in caz de defectiuni accidentale, furnizorul de astfel de servicii trebuie sa asigure personal calificat pentru intretinerea instalatiilor de alimentare cu energie electrica (electricieni), instalatii sanitare (instalatori), precum si personal pentru intretinere si reparare tamplarie (tamplar), igienizare spital (zugrav, vopsitor) precum si curatenie in curtea spitalului (muncitori necalificati), intretinerea retelei de termoficare, exploatarea cazanelor pe gaz ( fochisti ). Serviciile solicitate vor fi asigurate in permanenta la sediul Spitalului Municipal Lupeni 24 din 24 ore”, arată documentul.
În ultimii ani, la Spitalul municipal din Lupeni s-au făcut o serie de investiții majore. Toate acestea duc la creșterea confortului oferit pacienților prin acordareade servicii medicale la standarde înalte.
Cosmin BACIU