Creditorii Complexului Energetic Hunedoara contestã noul raport al administratorului judiciar, Casa de Insolventã GMC Craiova, privind cauzele si împrejurãrile care au dus la deschiderea procedurii insolventei. Noua actiune în instantã a fost înregistratã marti, 16 august, si are ca termen de judecatã data de 8 septembrie, de Sfânta Maria.

O parte din cei peste 300 de creditori ai CEH nu sunt de acord cu cele arãtate de administratorul judiciar în dosarul insolventei Complexului Energetic Hunedoara. În acest ultim raport, Casa de Insolventã GMC Craiova a mai adãugat cã printre cauzele care au dus CEH în incapacitate de platã se fac vinovati cei din administratia CEH, dar si sindicatele.

“Complexul Energetic Hunedoara SA nu si-a plãtit niciodatã impozitele si contributiile aferente salariilor, cu exceptia retinerilor la sursã necesare pentru a se asigura stagii complete de cotizare în vederea asigurãrii în sistemul asigurãrilor sociale si asigurãrilor de sãnãtate ( ex. asigurarea stagiului complet în vederea pensionãrii, etc.) , reprezentantii Ministerului finantelor fiind extrem de îngãduitori cu privire la aceastã societate. Pe de altã parte, neachitarea la scadentã a tuturor acestor obligatii genereazã majorãri si penalitãti de întârziere calculate de organul fiscal de la data scadentei si pânã la data deschiderii procedurii de insolventã care nu vor putea fi niciodatã achitate de cãtre Complexul Energetic Hunedoara SA.

Numai în perioada de la începutul anului 2016 pânã la redeschiderea procedurii de insolventã din 23 iunie 2016 ANAF a calculat impozite, taxe, contributii si alte venituri aferente cheltuielilor salariale precum si accesorii pentru neachitarea acestora la scadentã în suma de 19.537.935 lei. De asemenea accesoriile calculate pentru aceeasi perioadã la împrumuturile acordate cu garantia statului au fost calculate în suma de 105.991 lei.Toate aceste sume se vor adãuga creantei initiale a Ministerului Finantelor de cca.1.100.000.000 lei înregistratã la primul dosar de insolventã. De asemenea societatea nu achitã impozite si taxe locale – impozit pe teren, impozit pe clãdiri – si nici taxe de concesionare si/sau redevente pentru exploatãrile concesionate”, aratã raportul. La datoriile initale ale CEH se mai adaugã una de 700 de milioane aplicatã de Ministerul Mediului pentru neachizitionarea la timp a certificatelor de carbon aferente anului 2015. “Ministerul Mediului, Apelor si Pãdurilor prin Administratia Fondului de Mediu a emis Decizia 129916/26 noiembrie 2015 prin care a aplicat SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA penalitãti în suma de 538.216.725 lei ca urmare a faptului cã societatea nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de serã pânã la data de 30 aprilie 2015 pentru emisiile de gaze cu efect de serã aferente activitãtii din 2014. De asemenea pentru emisiile de gaze cu efect de serã aferente activitãtii din 2015 Complexul Energetic Hunedoara SA trebuia sã transmitã cãtre Comisia Europeanã un numãr de de 1.674.596 certificate de emisii de gaze cu efect de serã pânã la data de 30 aprilie 2016. În lipsa disponibilitãtilor financiare, nici de aceastã datã societatea nu a achizitionat certificatele necesare drept pentru care Ministerul Mediului, Apelor si Pãdurilor prin Administratia Fondului de Mediu a emis Decizia 38876/28 iunie 2016 prin care a stabilit în sarcina Complexului Energetic Hunedoara SA o obligatie de platã de 740.137.940 lei”, mai aratã raportul. Administratorul judiciar subliniazã cã în aceastã formulã CEH nu are nicio sansã, iar falimentul este evident, doar cã nu este declarat. “Asa cum este structurat în prezent prin contopirea într-o singurã entitate a celor douã activitãti minierã si energeticã, Complexul Energetic Hunedoara SA nu poate desfãsura o activitate rentabilã economic aducãtoare de profit. Rezultatul activitãtii acestei entitãti (cu exceptia serviciilor de mentenantã a SEN) este energia electricã pe care CEH o valorifica pe PZU la un pret mediu de 160 lei/Mw (au fost zile în care pretul a scãzut si la 48 lei/Mw în conditiile în care pretul la care CEH produce energia electricã este de cel putin 360 lei/Mw. Astfel, dacã nu ar exista serviciile de mentenantã a sistemului, orice prelungire a functionãrii CEH ca producãtor de energie electricã nu ar avea nicio justificare, fiecare zi de functionare conducând la majorarea pierderilor financiare ale unitãtii. Situatia este similarã si în cazul serviciilor de termoficare. Iatã de ce, din punct de vedere economico- financiar Complexul Energetic Hunedoara SA este deja într-o

situatie de faliment (neconstatatã încã juridic)”, mai prezintã raportul.

CEH a reintrat în insolventã la data de 23 iunie. Datoriile societãtii sunt cifrate la peste douã miliarde de lei.

Monika BACIU