Administrația locală de la Lupeni vrea să acceseze fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În acest sens, a fost contractată o societate care să ofere servicii de consultanță în vederea întocmirii și transmiterii aplicațiilor de finanțare în cadrul apelurilor de proiecte finanțate prin PNRR.

” Se vor
asigura minim următoarele activități: elaborarea aplicației de finanțare; verificarea conformității documentelor support; încărcarea aplicației de finanțare în platforma informatică; asistență în formularea răspunsurilor la eventualele solicitări de clarificări adresate de către finanțator; asistență în formularea contestației față de rezultatul evaluării, dacă este cazul”, arată documentul.
Scopul Mecanismului de Redresare și Reziliență este de a oferi sprijin pentru investiții și reforme esențiale în vederea redresării sustenabile și pentru ameliorarea rezilienței economice și sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiții, economiile și societățile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările și portunitățile tranzițiilor verzi și digitale.
Monika BACIU