Constantin Lupu – la momentul fericit al bilantului

Si cercetãtorii ies la pensie, nu-i asa? Unul dintre cei mai mari cercetãtori pe care i-a avut INSEMEX Petrosani, Constantin Lupu, este proaspãt pensionar.
Constantin Lupu, cetãtean de onoare al municipiul Petrosani, este omul care si-a pus amprenta pe cercetarea româneascã, inovând  sisteme ce au putut stabili cauze si proteja eventuale victime viitoare, el fiind cel care a pus, fãrã tãgadã, umãrul la ceea ce este astãzi INSEMEX, un institut  recunoscut în întreaga lume.
De altfel, datoritã acestui fapt, numele lui Constantin Lupu, are o strânsã legãturã cu INCD INSEMEX Petrosani.  Fost director general al Institutului National de Cercetare – Dezvoltare (INCD) INSEMEX Petrosani, dr.ing. Constantin Lupu si-a  dedicat o parte însemnatã din viatã activitãtilor de cercetare si inovare într-un domeniu de activitate în care erorile se contabilizeazã în pierderi de vieti omenesti. De altfel, înteaga sã activitate profesionalã este legatã de INSEMEX Petrosani, în cadrul cãruia a activat încã din anul 1975 si pe care l-a condus atunci când acesta obtinea recunoasterea calitãtii de institut de cercetare de importantã nationalã.
A adus la Petrosani nenumãrate medalii de aur si distinctii, pe care le-a primit la diverse concursuri de inovare în domeniul cercetãrii, însã, asa cum ne-a declarat chiar domnia sa, a venit si momentul bilantului.
„Mã voi pensiona,  pentru cã a venit timpul”, a spus dr ing Constantin Lupu, director adjunct al INSEMEX Petrosani.
Sunt 45 de ani de când acest om, care a preferat Petrosaniul, în locul oricãrui alt oras al lumii, a cãutat metode si a brevetat inventii, a adus institutul de cercetare în topul european al cercetãrii si a fãcut tot posibilul ca el sã nu fie  privatizat, sã nu plece la Bucuresti si sã rãmânã aici, pentru comunitatea minereascã în care s-a format. Sunt merite ce nu trebuiesc uitate si, acum, la momentul în care a decis sã lase cercetarea colegilor sãi mai tineri, gãsim  oportun sã îi multumim în numele celor care au apreciat activitatea sa cercetare.  Îl vom regãsi în Consiliul Local al municipiului Petrosani, unde este  consilier local si, dacã va fi nevoie, competentele sale profesionale vor fi puse  în slujba celor ce au nevoie de ele.
Diana Mitrache