Concertul caritabil organizat de Casa Pro Urbis pentru sustinerea copiilor cu sindromul Down de la Casa Pollicino a fost un real succes.  Concertul a avut loc în ambianta deosebitã a Restaurantului ”La Belle Epoque” din Petrosani, sub genericul ”Din suflet pentru suflet de copil !” Potrivit presedintelui Asociatiei Casa Pro Urbis, Eduard Wersanski, anul acesta concertul a fost sustinut de elevii sectiei de muzicã a Scolii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petrosani.
Astfel, pe scenã au urcat: Radu Török, Andrei Ititesc, Andreea Ititesc, Delia Maria Stana, Alessia Goldan, Adonia Antonescu, Zsolt Kutasi si Alexandru Iacob.
”Asa cum ne-am asteptat, copiii au cântat si ne-au încântat cu performantele lor artistice deosebite, cu talentul si sensibilitatea interpretãrii, motiv pentru care le multumesc. De asemenea, le multumesc tuturor celor care au rãspuns invitatiei noastre si au participat la acest concert caritabil, prin care dorim  ajutorarea copiilor speciali ai Asociatiei de Voluntariat ”Casa Polliccino” Petrosani”!, a declarat Eduard Wersanski, presedintele Asociatiei Casa Pro Urbis din Petrosani.
Monika BACIU