O avarie iminentã la instalatia termicã a Complexului Energetic Hunedoara a determinat conducerea companiei sã cearã ISU Hunedoara, printr-o adresã oficialã, livrarea a 9000 de litri de apã menajerã. În realitate, potrivit unor surse, conducerea CEH s-a folosit de acest pretext pentru a avea apã la toalete.

Sediul Complexului Energetic Hunedoara a rãmas fãrã apã potabilã încã de la jumãtatea lunii noiembrie a.c., astfel cã sute de angajati n-au mai putut folosi bãile institutiei. Conducerea companiei a gãsit o modalitate de moment prin care sã aibã apã la WC/uri, aceasta fiind adusã de la o clãdire alãturatã folositã de sindicate (Casa Galbenã), pânã când operatorul a debransat-o. Rãmasi pe sec, sefii CEH s-ar fi folosit de un tertip pentru a avea apã menajerã. Au trimis cãtre ISU Hunedoara o adresã prin care se solicita ajutorul pentru preîntâmpinarea unei avarii. ”La cererea celor de la CEH a fost fãcut un transport de apã menajerã de 9000 de litri, ca urmare a unei solicitãri fãcute cãtre noi care sesiza esecul utilitãtilor publice la aceastã companie, mai exact la instalatia pentru cãldurã. Au avut nevoie pentru încãrcarea unui bazin si dupã ce si-au rezolvat problema, am înteles cã era o avarie la instalatia de cãldurã, au avut nevoie de o reîncãrcare a instalatiei”, a precizat Anemona Doda, purtãtorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Directorul general adjunct al CEH sustine cã s-a cerut ajutorul pompierilor pentru a nu se produce un incident la centrala de la sediul CEH. Oficialul infirmã informatia cum cã apa s-a folosit si pentru bãile de la sediul companiei. ”Avem o instalatie de încãlzire proprie la sediul societãtii si pierderile si evaporarea, pentru cã este cu circuit deschis, au fãcut sã scadã nivelul în instalatie si puteam sã aruncãm în aer cazanul, dacã focul ar fi fost mai tare. A trebuit sã completãm cu apã instalatia pentru a evita un incident. Nu aveam altã solutie si am procedat ca atare. Astea sunt prostii (n.r. referitor la folosirea apei la bãile din sediul CEH) si nu intru în discutie”, a declarat Petre Nica, director general adjunct Complexul Energetic Hunedoara. De cealaltã parte, conducerea Apa Serv Valea Jiului spune cã nu e normal ca o societate care nu-si plãteste apa, sã ia apã tot de la reteaua publicã. ”Este inadmisibil ca o societate, fie ea si Complexul Energetic Hunedoara, sã ia apã de la hidranti, adicã de la reteaua publicã pentru a-si pune la termoficare sau la WC. De la hidranti, pompierii pot lua apã în conditiile în care sunt incendii sau când este vorba de transporturi umanitare ori în situatii de urgentã. (…) Nu stiu dacã intrã în atributiunile lor sã dea apã unei societãti comerciale, ei au luat apa din reteaua publicã”, a declarat directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram.

Toate minele debransate. Mina Lupeni cautã sursã alternativã de apã

Pentru cã CEH nu si-a achitat factura la apã, conducerea Apa Serv decide ca de vineri sã ia apa si la unitãtile miniere. Directorul Apa Serv, Costel Avram spune cã nu a primit niciun ban din restante si cã doar de hotelul Onix s-au interesat cei de la CEH, asa încât aceastã unitate a si fost rebransatã, iar acum nu mai face compromisuri nici pentru mineri. Pe de altã parte, însã, minerii deja cautã alternativa la apa de la robinet si cei de la Lupeni spun cã au si gãsit-o. „Am înteles cã, în primã fazã, este vorba despre Exploatarea Minierã Lupeni. Am avut discutii cu cei de la CEH, iar dacã temperaturile nu sunt foarte scãzute, la Lupeni avem posibilitatea de a asigura apa din surse proprii”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.

Costel Avram spune cã asteaptã pânã vineri sã primeascã mãcar un grafic de esalonare a datoriilor, iar în caz contrar, debranseazã, de la ora prânzului toate minele de la apã. „Nimeni nu a venit sã discute cu mine. Nu am primit nici mãcar un telefon din care sã reiasã cã cineva ar dori sã si plãteascã apa. În plus, vãd cã rezolvã cu pompierii, care le aduc apã la sediul administrativ si asa ceva nu se mai poate! I-a interesat doar hotelul Onix si atât, iar mâine la ora 12,00, dacã nu reusim sã purtãm mãcar un dialog, oprim apa la toate unitãtile miniere”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

ApaServ Valea Jiului are de recuperat peste 124.000 de lei de la mina Livezeni, aproximativ 65.700 de lei de la Lupeni, aproape 2.500 de lei de la Vulcan, alti 6.500 de la Lonea, iar la aceste sume se adaugã si penalitãtile de întârziere.

Diana Mitrache
Maximilian Ganju