Cea mai liniștită stațiune montană din județ dă startul unei competiții devenite deja tradiție. Cea de-a XXII -a ediție a „Cupei Râușor”, are loc la finalul acestei săptămâni, pe data de 26 februarie, pe pârtia de la Râușor, din Masivul Retezat.

„Este stabilit: Cupa Râușor, ediția a XXII-a va avea loc, așa cum v-am obișnuit, în ultima sâmbătă din luna
februarie, adică în data de 26 februarie 2022. Pentru că ascultăm sfaturile
voastre, începând din acest an, startul și sosirea vor fi înregistrate
electronic, cu aparatură profesională. Sponsorii sunt alături de noi, așa că nu ne rămâne decât să ne vedem sănătoși și voioși pe Pârtia de la Râușor, județul Hunedoara”, arată organizatorii.
Evenimentul este organizat în memoria lui Nelu Schiau, fost şef al Formaţiei Salvamont Hunedoara.
Monika BACIU