Comisia Europeanã îsi aratã, încã o datã, deschiderea pentru a sprijini Valea Jiului în ceea ce priveste reconversia. Oficialii europeni sustin cã se pot depune proiecte din zonã pentru a reforma sectorul energetic, dar si pentru a facilita tranzitia spre alte activitãti.
“Comisia este pe deplin hotãrâtã sã sprijine România în eforturile sale de reformare a sectorului energetic, abordând în acelasi timp consecintele socio-economice ale  tranzitiei energetice. Initiativa pentru regiunile carbonifere aflate în tranzitie, lansatã în decembrie 2017 în cadrul pachetului „ Energie curatã pentru toti europenii”, este conceputã pentru a facilita o tranzitie echitabilã în regiunile carbonifere ale UE”, aratã Comisia Europeanã.  Ce a fãcut statul român? S-a fãcut cã lucreazã intens. Au avut loc douã întâlniri în Valea Jiului în cadrul cãrora au fost abordate aceste subiecte si cam atât. Autoritãtile locale au  prezentat proiecte, unele realiste, iar altele fanteziste. La nivel declarativ, oficialii Guvernului mentioneazã  se acordã o atentie sporitã Vãii Jiului.
“Vã informãm cã la nivelul Comisiei Europene este promovatã o nouã initiativã “Platform on Coal Regions in Transition”, scopul fiind de a sprijini regiunile care desfãsoarã activitãti miniere, sã dezvolte si sã punã în aplicare proiecte care au potentialul de a stimula o transformare socialã, economicã si tehnologicã. În prezent, Comisia Europeanã încearcã sã identifice statele membre pilot care ar putea beneficia de asistentã tehnicã în procesul de tranzitie energeticã prin facilitarea unei mai bune utilizãri a fondurilor si instrumentelor financiare actuale. România si-a exprimat edja intentia de a adera la aceastã platformã si de a beneficia de  asistentã tehnicã, urmând sã aibã loc o reuniune pe aceastã temã între reprezentantii României si ai Comisiei Europene, în a doua parte a lunii martie a anului curent. În prezent nu existã posibilitatea acordãrii de fonduri noi/suplimentare pentru aceastã  initiativã”, noteazã un  document semnat de reprezentantii Secretariatului Genreal al Guvernului.  Abordarea oficialilor guvernamentali în ceea ce priveste Valea Jiului este una lacunarã si mult întârziatã.
Monika BACIU