J udețul Hunedoara demarează, chiar de la începutul anului, ofensiva culturală. O spune administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, care a precizat și care sunt obiectivele vizate în acest an,
pentru toate instituțiile culturale din județ.

„Anul 2021 a fost un an al evaluărilor, 2022 este un an al acțiunii.
Niciodată în istoria post-decembristă a județului Hunedoara nu au fost reconstruite sau reabilitate atât de multe obiective culturale, dintre care multe în premieră absolută și cu o specificitate greu de estimat.
La Orăștie se naște un muzeu, de la viziune, la clădire: Muzeul Civilizației Dacice a fost adus acolo unde îi este locul. Un muzeu dedicat unei civilizații originale și originare de pe aceste meleaguri, care a însemnat practic începutul istoriei noastre. Mai mult ca sigur, Orăștie este singurul loc din țară unde se construiește un muzeu!”, a precizat Costel Avram.
Dar obiectivele culturale nu se opresc la vatra civilizației dacice din muzeu. „Consiliul Județean Hunedoara a preluat în administrare, pe lângă Sarmizegetusa Regia, și cetățile dacice Costești, Blidaru, Piatra Roșie și Bănița, pe care le va conserva și repune în circuitul turistic na’ional și international!”, mai spune Avram.
La Hunedoara a fost integral reabilitată și dotată cu instalații de ultimă generație fosta Casă de cultură, acum demnă de a se numi Teatru. Este un semn de respect pentru locuitorii orașului și un blazon pentru Municipiul Hunedoara, aflat în ultimii ani într-un proces intens de revitalizare și modernizare.
În Țara Hațegului, un monument excepțional a fost practic reconstruit, după zeci de ani de paragină – Castelul Nopcsa, reprezentativ arhitectonic și științific pentru întreaga țară. De la acest castel a pornit descoperirea dinozaurilor pitici din Țara Hațegului, legând-o de evoluția geologică a Pământului în ansamblu.
La Petrila ia naștere un proiect a cărui relevanță poate fi considerată deja internațională – revitalizarea unei foste exploatări miniere și transformarea ei într-un spațiu multicultural de excepție, cu sprijinul unei echipe transdisciplinare formată din profesioniști și membri ai administrației publice județene și locale.
Teatrul Dramatic “I.D. Sîrbu” din Petroșani, aripa veche, va fi restaurată, conferind astfel o nouă strălucire unui monument valoros al Văii Jiului, integrand-o optim în ansamblul clădirii teatrului.
„Aceste șase proiecte majore, de o amploare deosebită, se adaugă multor evenimente culturale de importanță internațională, națională sau regional pe care le susține Consiliul Județean Hunedoara. Dezvoltarea județului, cu accent pe turism, se face într-o manieră coerentă și ținând seama de toate elementele componente.
Vom informa periodic cetățenii asupra stadiului lucrărilor la toate proiectele menționate!”, a conchis administratorul public, Costel Avram.
Marius Mitrache