Conducerea Consiliului Judetean Hunedoara va analiza solicitarea lui Tiberiu Iacob Ridzi în ceea ce priveste Spitalul de Urgentã din Petrosani. Mircea Bobora, presedintele CJ Hunedoara a precizat, în cadrul unei conferinte de presã cã va analiza situatia de la Spitalul de Urgentã din Petrosani, acesta luând act de solicitãrile celor de la Petrosani.

“O sã am o discutie cu dânsul (cu Tiberiu Iacob Ridzi-n.r.) si cu Consiliul de Administratie al spitalului care o sã trebuiascã sã justifice si solicitãrile si motivatiile, dar si solicitãrile pentru care situatia e asa cum este”, a spus Mircea Bobora, presedintele CJ Hunedoara 60% din pacientii internati la Spitalul de Urgentã Petrosani sunt din alte localitãti ale Vãii Jiului sau chiar din aceste judete, iar municipalitatea de la Petrosani sustine financiar cheltuielile de functionare. Numai 40% din petrosãneni au beneficiat, anul trecut, de serviciile medicale ale Spitalului de Urgentã din Petrosani, în timp ce 60% din pacientii internati au fost din celelalte localitãti ale Vãii Jiului sau chiar din alte judete. Municipalitatea de la Petrosani nu mai poate sã sustinã singurã cheltuielile de functionare ale unitãtii medicale din Petrosani si astfel solicitã sprijin de la Consiliul Judetean Hunedoara.

Din totalul de 17.039 de pacienti care au fost internati anul trecut la SUP, numai 6.397 au fost din Petrosani. Ceilalti au fost din celelalte localitãti ale Vãii Jiului si din alte judete. În tot acest timp, la Spitalul Judetean de Urgentã Deva, unitate medicalã sustinutã financiar de CJH, au fost tratati în anul 2016 peste 21.000 de pacienti.

Monika Baciu