D e la începutul acestei săptămâni, Consiliul Județean Hunedoara a început demersurile prin care va cumpăra toate clădirile care cândva au folosit minei Petrila.

Societatea de Închideri de Mine a achitat toate dările pe aceste suprafețe și pe clădirile rămase nedemolate, așa că e o chestiune de timp până ce acolo va deveni proprietar Consiliul Județean Hunedoara.
1,5 milioane de lei va plăti Consiliul Județean Hunedoara pentru activele rămase nedemolate la mina Petrila și din această săptămână au fost demarate procedurile birocratice. Cei din forul județean au dat, încă o dată, asigurări că sunt gata să investească acolo.
„De luni 21 martie, facem toate demersurile pentru ca tot ceea ce este la fosta mină Petrila să cumpărăm noi, așa cum spune legea. Facem acum deresurile și fiți siguri că tot ceea ce este acolo va fi al CJH”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Exploatarea minieră de la Petrila a fost înființată în anul 1859, mina Petrila fiind cea mai adâncă din Valea Jiului, dar a fost închisă în anul 2015.
Cei din Consiliul Județean spun că obiectivele istorice ar urma să le preia Muzeul Civilizației Dacice, care să scrie proiecte europene și să le pună în valoare.
Terenul rămas va fi pus la dispoziția celor interesați, că acolo este apă, curent, gaz. O parte din Preparație, ar urma să fie preluată de Asociația Planeta Petrila, care are în plan să atragă 5 milioane de euro, iar clădirile administrative pot fi preluate de primărie, care ar urma să își aducă acolo toate serviciile la un loc.
Diana Mitrache