Dupa doua luni de neplata, evacuati. Administratia locala din Lupeni primeste cereri pentru ocuparea locuintelor ANL din localitate. Pana acum doar opt persoane si-au aratat intentia de a beneficia de o astfel de locuinta. Reprezentantii administratiei locale spun ca cererile se primesc pana in data de 14 septembrie.

“Au inceput sa se primeasca cereri. Din cate am inteles doar 8 cereri au fost depuse pana acum. Ramane in continuare sa vedem cate vom mai primi. Pana pe 14 septembrie se primesc cereri. Dupa data resp daca se primesc cereri pt toate apartamentele se va face punctajul respective. Cine are dreptul sa primeasca va primi, cine nu are dreptul nu va primi”, declara Cornel Resmerita, primarul municipiului Lupeni.

Dupa ce comisia va analiza cererile solicitantilor, chiriasii vor avea locuinte in cel mult trei zile.  “Primii chiriasi vor intra in locuinte dupa 3 zile dup ace va fi facut punctajul necesar. Toate cheile apartamentelor sunt la mine in birou. Dupa ce repartizam apartamentele le punem cheia in mana si au apartamente oamenii”, mai spune edilul sef din Lupeni.

 Evacuati fara drept de apel

In urma cu aproximativ doua luni, consilierii locali au aprobat criteriile de alocare a locuintelor. Cea mai importanta clauza este cea a evacuarii chiriasilor daca nu platesc chiria lunara.

“Sa nu aiba varsta depa de 35 de ani, sa nu fi beneficiat de locuinta pana la momentul respectiv, sa lucreze obligatoriu. In clauzele contractual va fi trecut obligatoriu ca cei care nu platesc doua luni chiria vor fi evacuati”, a conchis Resmerita.

Chiria lunara pentru o garsoniera este de 90 de lei, pentru un apartament cu doua camere 120 de lei, iar pentru un apartament cu 3 camere chiriasii vor plati 130 de lei.

 Raul IRINOVICI