Chinezii vin sã dea o mânã de ajutor elevilor de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida de la Petrosani, dar si celor de la Colegiul Mihai Viteazul din Vulcan.
Anuntul a fost fãcut în cadrul unei conferinte de presã de cãtre inspectorul general adjunct al ISJ Hunedoara Lavinia Ilina, care spune cã o astfel de experientã le va fi extrem de beneficã celor de la aceastã scoalã.
„Am participat, acum douã sãptãmâni, la o conferintã pe teme de educatie, ce a avut loc în China. Acolo au fost reprezentanti din 28 de tãri, printre care si România. (…) Am semnat un protocol de  parteneriat la nivelul învãtãmântului profesional si tehnic. (…)  Liceul Leonida din Petrosani si Mihai Viteazul din Vulcan, în cadrul acestui parteneriat vor beneficia de o sustinere pentru dotarea atelierelor în domeniul textile si confectii”, a precizat Lavinia Ilina, inspector general adjunct al ISJ Hunedoara.
Din februarie, profesorii chinezi sunt asteptati la cele douã licee din Petrosani si Vulcan si elevii vor avea nu doar dotãrile necesare, ci vor avea parte chiar de schimburi de experiente pe care sã poatã conta.
De altfel, reprezentantii chinezi sunt de peste un deceniu în judetul Hunedoara, iar parteneriatele cu învãtãmântul au fost mereu bine stabilite. Sunt licee în care  se studiazã limba chinezã, iar o elevã din Deva va face chiar un master în aceastã tarã.
Diana Mitrache