Chinez prins muncind ”la negru”

 

Bãrbatul a fost descoperit în urma unei actiuni a politistilor de imigrãri hunedoreni. Chinezul muncea la o societate comercialã din judetul Hunedoara, fãrã a avea permis de muncã. Acesta urmeazã sã fie expulzat din tarã.
Politistii Inspectoratului General pentru Imigrãri – Biroul pentru Imigrãri al judetului Hunedoara, în cooperare cu inspectori de muncã din cadrul ITM Hunedoara, au efectuat, la data de de 12 martie a.c., o actiune pentru prevenirea si combaterea muncii nedeclarate a strãinilor, pe raza de competentã. Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercialã, cu sediul pe raza judetului Hunedoara, a fost depistat un cetãtean  chinez, în vârstã de 35 de ani, care desfãsura activitãti lucrative fãrã forme legale.
”În urma verificãrilor efectuate, s-a stabilit cã strãinul nu aveau drept de muncã la societatea comercialã controlatã, respectiv nu detinea aviz de muncã. Urmare a celor constatate, politistii de imigrãri au emis pe numele cetãteanului chinez o decizie de returnare prin care acesta a fost obligat sã pãrãseascã tara în termen de 30 zile”, informeazã Biroul pentru Imigrãri al Judetului Hunedoara. Firma care-l luase la muncã pe chinez a fost sanctionatã contraventional cu amendã în valoare de 10.000 lei. ”Activitatea de prevenire si combatere a muncii nedeclarate a cetãtenilor strãini reprezintã o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrãri, în vederea cresterii gradului de sigurantã a cetãteanului, printr-un control permanent asupra respectãrii legislatiei în domeniul migratiei. Actiunile desfãsurate de politisti urmãresc asigurarea ordinii si sigurantei cetãteanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectãrii legalitãtii sederii în România a strãinilor, precum si combaterea migratiei ilegale si a muncii nedeclarate”, se aratã într-o notã a institutiei de imigrãri din Hunedoara.
Maximilian GÂNJU

2 comentarii la „Chinez prins muncind ”la negru”

  • 25 martie 2019 la 08:40
    Permalink

    Cred ca e gluma,ati prins un chinez in tot judetul….

  • 1 aprilie 2019 la 09:50
    Permalink

    Au prins un pechinez ;)))

Comentariile sunt închise.