Z ăcământul de cuarț de la Uricani trebuie exploatat. Este una dintre cele mai pure rezerve ale Europei și acum cei de la Complexul Energetic Valea Jiului spun că discuțiile se poartă la minister. Este posibil ca minerii să exploateze la Uricani cuarț, dacă se continuă demersurile de acum, cât mai curând.

Afacerea cuarţului din cariera Şiglău-Uricani a început în anul 1999, când SC “Construct Grup Internaţional” SRL a cumpărat fabrica ce procesa zăcământul contra sumei de 250.000 de lei. Acum, însă, cariera este lăsată în paragină, pentru că nimeni nu a mai putut intra acolo, iar fabrica nici nu mai există. A fost pusă gaj într-un proces al Băncii de Scont, împreună cu tot zăcământul.
Sub pământ, însă, se găseşte cel mai pur zăcământ de cuarţ din Europa şi al treilea, din punctul de vedere al calităţii, din lume, cuarțul de aici fiind estimat la 40-45 milioane de dolari.
„Ministerul Energiei, ca să poată face ceva, trebuie ca terenul să fie ori în proprietate, ori concesionat. După care putem cere licența la ANRE”, a spus Eusebiu Durbacă,
directorul general al CEVJ.
Terenurile sunt acum ale lichidatorului, iar acesta a promis celor de la Complexul Energetic Valea Jiului că va scoate terenul la licitație.
„Am vorbit și cu președintele CA, știu că și ministrul Energiei vrea și o să vedem dacă noi cei de la CEVJ putem să participăm la această licitație, pentru a lua terenul. Ori poate Minsiterul Energiei. Apoi vom putea vorbi despre cum putem dezvolta și cu ce fonduri, exploatarea curațului”, a mai precizat Eusebiu Durbacă.
Sunt 18 hectare de teren sub care se află cuarț.
Zăcământul de cuarț pur de la Uricani încă nu este exploatat, deși a trecut un sfert de secol de când a fost pus gaj într-un împrumut bancar.
Diana Mitrache