Ultima premierã de la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petrosani a avut loc duminicã si a fost dedicatã celor mici. „Cei trei muschetari” este povestea cu care actorii de la Petrosani încheie sirul spectacolelor dedicate celor mici, cu întâmplãri haioase, cu cântece, cu lupte si multã veselie.

Cei mici, dar si cei mari au fost asteptati la scenã ca sã vadã povestea muschetarilor celebri în lume. „Este un spectacol frumos, cu intrigi, cu spadã. Asta le place copiilor”, a spus Mihai Sima, unul dintre muschetari.

„Este o poveste foarte frumoasã, celebrã. Cu totii am copilãrit cu aceastã poveste si o adorãm si sperãm ca si noua generatie sã o îndrãgeascã si poate chiar sã citeascã si cartea. Celor mici le place, pentru cã se întâmplã o  multime de lucruri cu care vrem sã îi încântãm pe copii”, a adãugat, înainte de premierã si Radu Tudosie, un alt muschetar.

Regizorul Andrei Mihalache spune cã a adaptat piesa, a creat chiar si o variantã în  limba românã a imnului muschetarilor si a fãcut din ultima premierã din acest an un spectacol dedicat tuturor celor mari si mici.

„Nu este o premierã doar pentru copii, în mãsura în care suntem copii pânã murim, este pentru toatã lumea. Este pentru cei mici, care nu prea citesc si acest rezumat al romanului, pe care îl facem noi, sper sã le dea ghers sã citeascã mai târziu cartea. E un spectacol viu, cu foarte multã lume, cu costume frumoase. Am inventat un imn al muschetarilor, nu cel din filme. Acela era în englezã, ei fiind francezi, noi am scris în limba românã si sper sã aibã viatã lungã spectacolul si sã se distreze toatã lumea”, ne-a mãrturisit si Andrei Mihalache, regizorul piesei.

Teatrul Dramatic I.D Sîrbu a avut, si în acest an, un maraton al premierelor, cea mai titratã fiind „Strigoii”, piesã fiind pusã în scenã de Alexander Hausvater.

Diana Mitrache