După o licitație anulată din cauza unor abateri, CEH încearcă, din nou, să găsească un operator care să transporte cărbunele din import la termocentrala Mintia. A crescut și valoarea contractului cu circa 4 milioane de lei. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a demarat o procedură pentru transportul cărbunelui din portul Agigea până la termocentrala Mintia. 16.051.254 de lei este valoarea contractului prin care se încearcă transportul cărbunelui din import până la termocentrala Mintia. Minerii din Valea Jiului nu produc suficient cărbune pentru a asigura stocul necesar funcționării termocentralei de la Mintia, astfel că este nevoie de import.
Potrivit documentului, 200.000 de tone de cărbune ar trebui să ajungă din portul Agigea la termocentrala Mintia în următorii 2 ani. Contractul face referire la achiziţia ”serviciului de transport cărbune pe calea ferată, din staţia CFR Agigea Nord până la staţia CFR Mintia şi perfectarea unui contract de transport cărbune cu un operator de transport pe calea ferată autorizat de AFER, în condiţiile impuse”, arată documentul. Mai mult, cantităţile de cărbune energetic estimate exprimate de aproximativ 200.000 tone ce urmează a se transporta pe perioada de valabilitate a contractului, respectiv pe o perioadă de doi ani sunt de câte 100.000 de tone anual. ”Cantitatea lunară transportată se va stabili în baza unui program de livrări convenit între autoritatea contractantă (CEHn.r.) şi furnizorul de cărbune şi comunicat transportatorului”, mai arată documentul.
Operatorii economici de profil pot depune ofertele până în data de 9 noiembrie. Procedura inițiată de Complexul Enegretic Hunedoara a primit avizul de conformitate emis de Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice.

Licitație anulată

În vara acestui an, CEH a mai avut o încercare de a găsi o societate de profil care să transporte cărbunele de la Agigea la Mintia. Numai că licitația a fost anulată.
”Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. Anularea procedurii conform art. 225 alin.1 lit. c) din Legea 99/2016 dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului, coroborat cu art. 225 alin. 2 din Legea 99/2016, deoarece pe parcursul procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)” – motivul anulării licitaţiei pentru transportul cărbunelui de la Agigea, la Complexul Energetic Hunedoara.
Termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara nu au suficient cărbune pentru a funcţiona. Producţia autohtonă este la minime istorice, iar cărbunele din import s-a blocat în portul Constanţa. Licitaţia a fost anulată. În data de 8 iulie, potrivit portalului de achiziţii publice, se arăta că sunt constate ”abateri grave de la prevederile legislative”. La acel moment, 12.451.344 era valoarea contractului prin care urma să fie transportat cărbunele dela Agigea, la termocentrala Mintia.
Cosmin BACIU