Cinci oameni, plus reprezentantii Ligii Pensionarilor Mineri din Valea Jiului s-au  înscris la audientele oferite de presedintele Consiliului Judetean Hunedoara Mircea Bobora, în prima zi, la Petrosani. Ce au vrut?
Vor investitii în zona noastrã, iar Mircea Bobora spune cã existã mari sanse sã fie viabile dorintele lor. „Am avut 5 oameni la audientã.  Lucrurile solicitate sunt efectiv în avantajul dezvoltãrii socio-economice a Vãii Jiului, iar cea mai importantã a fost solicitarea de a realiza o statuie a industriei miniere din România. Vã voi da detalii, dupã ce facem demersurile si pentru  analiza locatiei. Apoi au cerut o pistã de biciclete de-a lungului Jiului, dar si aici vom putea avea probleme legate de statutul de proprietate al terenului, parteneriat cu Apele Române”, a spus Mircea Bobora, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.
În plus, presedintele spune cã toate acestea pot face parte din proiectul  integrat gândit pentru Valea Jiului, iar fiecare idee va fi analizatã cu mare atentie.  La audientele, pe care presedintele Consiliului Judetean Hunedoara le tine în fiecare zi de joi, de la ora 10,00, au venit si cei din Liga Sindicatelor Pensionarilor Mineri, iar discutiile s-au purtat si cu acestia pe diverse probleme legate de ineteres.
Diana Mitrache