S ocietatea care a vândut activele de la Mina Petrila va pleca într-o lună. Mai are în obiectiv paza, iar tot ce este acolo este, în
continuare, responsabi-litatea celor care se ocupă la noi cu închiderea minelor. Arhiva tuturor minelor închise, însă, rămâne o problemă.

Deși Consiliul Județean Hunedoara a cumpărat tot ce nu a fost demolat la fosta mină Petrila, iar
contractul a fost semnat miercuri la fața locului, cei de la Societatea de Închideri de Mine spun că nu pleacă încă.
Mai sunt chestiuni
birocratice, iar ei se fac răspunzători de situația din perimetru cel puțin încă o lună.
„Am vândut mina Petrila, dar efectiv fizic, chiar dacă intru în
posesia banilor, care, în contract, ajung la mine în 30 de zile, va trebui să asigur paza până la 1 iunie. Voi face un
proces verbal cu ceea ce este pe inventar la
mină, eu predau, dânșii preiau, iar apoi, de la 1 iunie, convenim. Asta pentru că, în contract se specifică faptul că,
dacă lipsește ceva, se reziliează contractul. E răspunderea mea, până la 1 iunie”, a precizat Daniel Sîrb, directorul SNÎMVJ.
Societatea de Închideri de Mine a depozitat aici toată
arhiva minelor care s-au închis. Sunt documente ale minerilor care au lucrat și care le folosesc pentru dosarele de
pensie. Toate vor trebui relocate, dar încă nu se știe unde.
„Am demersurile făcute către CA, Ministerul știe problema arhivei. Am fost sprijinit să aduc două persoane, una având experiență, pentru că lucrat în arhivă 8 ani de zile. Dar, la ora actuală, nu am făcut decât o preluare-predare la minele închise. Intru pe făgaș normal pentru a le da adeverințe celor care se pensionează, celor care se află cu dosarele în judecată și la final, celor care vor sporuri. Fizic, va trebui, cu ajutorul CJH, să mă lase acolo până cel puțin în luna iunie”, mai spune Daniel Sîrb.
Sunt peste 1000 de metri liniari de rafturi cu documente și Daniel Sîrb spune că, și dacă ar primi acum banii să mute arhiva, nu ar avea timp fizic să o mute.
Diana Mitrache