Cãtre minerii Vãii Jiului si liderii lor de sindicat / HRANA CALDÃ A MINERILOR VÃII JIULUI ESTE LEGALÃ SI GRATUITÃ

Motto: informatie presupune cunoastere. Cunoastere înseamnã pregãtire si competentã

Minerii Vãii Jiului si liderii lor de sindicat au dreptul si în special obligatia de a cunoaste si a introduce în Contractele Colective de Muncã (CCM) legislatia în vigoare privitoare la hranã caldã si gratuitã pentru lucrãtorii din subteran.

Scurt istoric legislativ

În timpul Grevei Minerilor Vãii Jiului din 2 – 3 august 1977 de la Lupeni a fost propus, dezbãtut si aprobat un set de 23 de revendicãri socio – politice – set de revendicãri care la data de 3 august 1977 au fost prezentate în fata lui Nicolae Ceausescu (aflat chiar în mijlocul minerilor grevisti) si aprobate punctual si în totalitate de acesta. La data de 5 august 1977, în sediul Primãriei din Petrosani, m-am aflat fatã-n-fatã cu echipa guvernamentalã si de partid în frunte cu Ilie Verdet (prim vicepresedinte al Guvernului Republicii Socialiste România si secretar organizatoric al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman) si Gheorghe Panã (presedintele Uniunii Generale  a Sindicatelor din România – UGSR) unde am discutat despre revendicãrile de la Lupeni, la solicitarea expresã a lui Nicolae Ceausescu (Secretar General al Partidului Comunist Roman si Presedinte al Republicii Socialiste România). În cadrul acelor discutii tensionate si dure n-am acceptat nici o ciuntire a setului revendicativ de la Lupeni si în plus Ilie Verdet si Gheorghe Panã au acceptat doar pe jumãtate propunerea mea de a se oferi gratuit tuturor minerilor din subteran din România 2 (douã) mese calde: o masã/hranã caldã la intrarea în subteran si a doua la iesirea din subteran. Mai exact, Ilie Verdet si Gheorghe Panã au acceptat doar o masã/hranã caldã la intrarea în subteran.

Urmare a propunerii mele, la data de 19 septembrie 1977 a fost emis Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 semnat de Nicolae Ceausescu. Iatã mai jos continutul integral al Decretului de Stat nr. 330/1977

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:

Art. 1.

Începând cu data de 1 septembrie 1977 retributiile tarifare ale muncitorilor si maistrilor care lucreazã la locurile de muncã direct productive în subteran-abataje, lucrãri de pregãtire, deschideri si investitii miniere din unitãtile miniere din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei vor fi mai mari cu 5% fatã de cele prevãzute în Decretul Consiliului de Stat nr. 188/1977 pentru aplicarea majorãrii retributiei personalului muncitor.

Art. 2.Anexa nr. 2 la Decretul Consiliului de Stat nr. 188/1977 se completeazã potrivit anexei nr. 1.

Art. 3.Personalul din unitãtile miniere, din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei, care lucreazã în subteran, va primi gratuit, la intrarea în schimb, o masã caldã în limita sumei de 6 lei.

Sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli se suportã din fondurile asigurãrilor sociale de stat.

Art. 4.Indicatorii economici si financiari aprobati pe anul 1977 Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei se modificã cu influentele ce decurg din aplicarea prevederilor prezentului decret, potrivit anexei nr. 2*). În mod corespunzãtor se modificã planul national unic, volumul si structura bugetului de stat, aprobate pe anul 1977.

Art. 5.Anexele  nr. 1 si 2 fac parte integrantã din prezentul decret.

NICOLAE CEAUSESCU

Presedintele Republicii Socialiste România

Bucuresti, 19 septembrie 1977.

Nr. 330.

Acest decret (330/1977) a devenit Legea nr. 63/1977, prin Articol unic, care n-a fost niciodatã abrogatã si deci încã este în vigoare. Iatã mai jos continutul integral al Legii nr. 63/1977:

Marea Adunare Nationalã – MAN

Legea nr. 63/1977 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 330/1977 privind unele mãsuri pentru atragerea personalului la locurile de muncã productive din subteran

În vigoare de la 03.12.1977

Alãturata lege are drept obiect aprobarea decretului cuprinzând norme cu putere de lege, emise de Consiliul de Stat dupã sesiunea a V-a, legislatura a VII-a a Marii Adunãri Nationale, în diferite domenii ale activitãtii economice, sociale si al organizãrii de stat. Decretul a fost examinat si avizat favorabil, înainte de adoptarea lui de cãtre Consiliul de Stat, de comisiile permanente ale Marii Adunãri Nationale si de cãtre Consiliul Legislativ, observatiile si propunerile fãcute fiind luate în considerare la emiterea lui. Deoarece normele cuprinse în acest decret au putere de lege, ele au fost supuse spre dezbatere si adoptare Marii Adunãri Nationale, în conformitate cu art. 64 pct. 1 din Constitutie.

REPUBLICA SOCIALISTÃ ROMÂNIA

În temeiul articolului nr. 57 din Constitutia Republicii Socialiste România semnãm si dispunem sã fie publicatã în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România:

Legea nr. 63 din 25 noiembrie 1977 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 330/1977 privind unele mãsuri pentru atragerea personalului la locurile de muncã productive din subteran; Marea Adunare Nationalã a Republicii Socialiste România adoptã prezenta lege.

Articol unic.

Se aprobã Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 privind unele mãsuri pentru atragerea personalului la locurile de muncã productive din subteran. Aceastã lege a fost adoptatã de Marea Adunare Nationalã în sedinta din 25 noiembrie 1977.

Presedintele Marii Adunãri Nationale, NICOLAE GIOSAN

Bucuresti, 25 noiembrie 1977.

Alba/neagra cu masa caldã pentru mineri

Prin Legea nr. 158 din 14 mai 2004 Parlamentul României a ABROGAT INITIAL Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 si Legea nr. 63/1977 (masã caldã si gratuitã pentru mineri).  Aceastã lege a fost adoptatã de Camerã Deputatilor în sedinta din 27 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicatã. La scurt timp Parlamentul României a revenit asupra Legii nr. 158/2004 (cea de mai sus) si a eliminat abrogarea Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 si Legea nr. 63/1977 (masã caldã si gratuitã pentru mineri).

SÃ FIE FOARTE CLAR: a fost si încã este în vigoare legislatia privind masã caldã si gratuitã pentru toti minerii din România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 si Legea 63/1977 (arãtate integral mai sus). Orice abatere

trecutã si/sau prezenta de la aceastã legislatie a fost si este nulã si I-L-E-G-A-L-Ã.

ATENTIE mineri ai Vãii Jiului si în special lideri de sindicat: vã rog sã observati cã la Art. 3 din Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 se aratã cã valoarea mesei calde la acea vreme (1977) a fost, citez: „în limita sumei de 6 lei” (suma rezonabilã la acea vreme). Când negociati Contracul Colectiv de Muncã tineti cont si negociati dur pentru cel putin echivalentul valoric de azi (în RON) al sumei de atunci de 6 lei. Acel echivalent valoric îl puteti obtine usor adresându-vã Bãncii Nationale a României (BNR) si solicitati rãspunsul în scris, pentru a-l avea la îndemânã în timpul negocierilor. Va mai rog sã observati cã atât în Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 cât si în Legea nr. 63/1977 nu se face vorbire de niciun tichet de masã sau orice altceva valoric ca echivalent al mesei calde si gratuite pentru lucrãtorii din subteran. Dacã as fi în locul liderilor minerilor de sindicat de azi din Valea Jiului as negocia foarte dur Contractul Colectiv de Muncã (CCM) folosindu-mã de încãlcarea legislatiei în vigoare de cãtre CEH privitoare la masã caldã si gratuitã pentru mineri. Adicã, în timpul negocierilor Contractului Colectiv de Muncã, le-as pune în fata conducãtorilor CEH 2 (douã) variante, din care sã-si aleagã numai una, anume: 1) fie tragerea la rãspundere juridicã pentru încãlcarea legislatiei în vigoare si compensarea valoricã pentru neacordarea mesei calde si gratuite sau 2) dublarea valorii mesei calde si gratuite, reactualizata prin echivalentul valoric stabilit de BNR.

Altã legislatie curentã si ajutãtoare     

Acordarea mesei calde si gratuite se mai face si în conformitate cu Normele generale de protectie a muncii, articolul 155 (1) care stabilesc obligatia angajatorului de a asigura „alimentatie de protectie” salariatilor „care lucreazã în locuri de muncã cu conditii grele si vãtãmãtoare”, caracteristicile calitative si cantitative ale alimentelor fiind stabilite în baza recomandãrii medicului de medicinã muncii – art.155 (2) si constituie obiect al contractului colectiv de muncã. Dreptul la hranã caldã si gratuitã pentru mineri e garantat si prin Legea securitãtii si sãnãtãtii în muncã, nr. 319/ 2006, apãrutã în Monitorul Oficial 646/ 26.07.2006.Legea nr. 319/ 2006, cu modificãrile si completãrile legislative la zi, este deja aliniatã la legislatia Uniunii Europene transpunând Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE, privind introducerea de mãsuri pentru promovarea îmbunãtãtirii securitãtii si sãnãtãtii lucrãtorilor la locul de muncã, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãtilor Europene (JOCE) nr. L183/ 1989.

Cu urãri de bine cãtre toti minerii Vãii Jiului si succes în negocierea Contractului Colectiv de Muncã (CCM) în care sã se specifice distinct dreptul la masã caldã si gratuitã (conform legislatiei încã în vigoare din anul 1977, arãtatã mai sus) la un punct valoric (în RON) cât mai ridicat.

Constantin Dobre, fost organizator si conducãtor al Grevei Minerilor din Valea Jiului, Lupeni, 2-3 august 1977

8 comentarii la „Cãtre minerii Vãii Jiului si liderii lor de sindicat / HRANA CALDÃ A MINERILOR VÃII JIULUI ESTE LEGALÃ SI GRATUITÃ

  • 12 august 2016 la 17:41
    Permalink

    cum isi aduc aminte comunistii de vremurile bune…..

  • 12 august 2016 la 23:15
    Permalink

    Daca este gratuita, unde sunt banii GREI castigati de altii?

  • 13 august 2016 la 11:44
    Permalink

    @ asdasa
    In primul rind dati-mi voie sa va spun ca dreptul pentru masa calda si gratuita pentru mineri, acordata pentru prima oara in istoria mineritului incepand cu anul 1977, NU a fost obtinuta pe cale de lupta sindicala si NICI la intiativa vreunui lider sindical comunist de atunci. Acel/acest drept a fost obtinut din initiativa mea proprie, la data de 5 august 1977 (la doar 2 zile de la Marea Revolta minereasca din Valea Jiului, Lupeni, 2 – 3 august 1977) in calitate de lider/conducator si reprezentant al tuturor minerilor revoltati ai Vaii Jiului (si NU in calitate de comunist si/sau reprezentant al vreunui sindicat comunist!), in cadrul discutiilor din sediul primariei din Petrosani cu reprezentantii cei mai de seama ai lui Nicolae Ceausescu, si opozantii mei (Ilie VERDET – „mana dreapta” a lui N. Ceausescu pe linie de partid comunist si Gheorghe PANA – Ministrul Muncii si Presedintele Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania, adica presedintele tuturor sindicatelor COMUNISTE din Romania). Pentru dvs si altii care nu cunosc contextul si imprejurarile in care a aparut dreptul minerilor la masa calda si gratuita, voi reda mai jos continutul convorbirilor mele de atunci cu politrucii comunisti, Ilie Verdet si Gheorghe Pana.
    Revin la intrebarea dvs.
    Cind in anul 1977 a fost acordata masa calda pentru mineri, legal si gratuit prin Decretul Consiliului de Stat nr. 330/1977 si Legea nr. 63/1977 – in vigoare si acum, toti conducatorii exploatarilor miniere din Romania (nu numai cele din Valea Jiului) au fost obligati sa construiasa (in incinta minelor) cantine mineresti unde serveau masa calda numai lucratorii din subteran. De retinut ca in acele cantine lucrau de regula sotiile minerilor decedati in urma accidentelor miniere si ca intreaga activitate din acele cantine NU SE BAZA PE PROFIT!!! Adica NU se puteau face bani „GREI” (cum spuneti dvs) din acea activitate!
    La ceva timp, dupa Revolutia din decembrie 1989, conducerile administratiilor miniere impreuna cu reprezentantii sindicatelor miniere din Valea Jiului au semnat contracte de EXTERNALIZARE, adica de INSTRAINARE a activelor cantinelor si a intregii activitati catre privati (celebrele „capuse”). Abia atunci a aparut PROFITUL, adica banii GREI de care vorbiti, bani obtinuti prin umflarea devizelor si cu destinatie pentru privati si presupun ca si pentru liderii de sindicat ai minerilor si sefii administratiilor miniere (ca, de, de astia depindea semnarea contractelor si de prelungire ale acestora).
    Asa cum v-am promis, va rog sa priviti mai jos „stenograma”, publicata in memoriile mele (dura, confruntanta, insultatoare si jignitoare), din care s-a „nascut” propunerea mea cu masa calda pentru toti minerii din Valea Jiului – propunerea care doar numai citeva zile a si fost legiferata:
    ———————————————————————————————–
    Provocarile, confruntarile si „discutiile” de la Petrosani. Interventia minerilor de la mina Aninoasa
    In seara zilei de 4 august 1977 m-am prezentat la mina Paroseni pentru schimbul de munca din timpul noptii. In sala de pontaj, pe toata distanta parcursa pana la locul de munca si in subteran, toti muncitorii paroseneni intalniti mi-au strans mainile si m-au bombardat cu fel si fel de intrebari care vizau atat starea mea de spirit si in special despre confruntarea dintre mine si Ceausescu la Lupeni.
    Chiar si la locul meu de munca au sosit ortaci de la locurile de munca invecinate, cu care am stat la taifas toata noaptea, fara a lucra nici un minut. De prisos sa spun ca nici un maistru sau inginer nu a vizitat locul meu de munca in acea noapte.
    In dimineata zilei de 5 august 1977, la iesirea din subteran, am fost intampinat de catre directorul exploatarii miniere si informat de catre acesta ca eram asteptat la Petrosani pentru discutii cu Ilie Verdet si Gheorghe Pana. Am acceptat sa ma duc la Petrosani.
    Dupa ce am facut un dus, m-am schimbat in hainele de casa. La iesirea din curtea minei eram asteptat de catre soferul directorului care m-a condus, mai intai acasa (la cererea mea – luand cu mine afisul provocator de la mina Vulcan, brosurile referitoare la Constitutia RSR, Legea 3/1977 si Legea 23/1966, exemplarul cu revendicarile grevistilor, trei coli de hartie alba format A4 – am transmis mesaj verbal de instiintare catre Maniliuc ca plecam la municipiul de partid din Petrosani pentru convorbiri cu Verdet si Pana) si apoi la Petrosani, in fata cladirii municipiului de partid. Aici am fost intampinat de catre secretarul municipal cu propaganda, Rusu. Acesta m-a condus prin spatele cladirii municipiului de partid intr-o sala de conferinte de la etajul 1, trecand mai intai printre niste civili care se uitau la mine ca la trecerea unui urs. Era in jurul orei 8 dimineata cand am ajuns la Petrosani.
    In sala de conferinte, intr-adevar, eram asteptat de catre Ilie Verdet si Gheorghe Pana. Amandoi erau imbracati la fel cum ii vazusem prima oara, cu diferenta ca de data aceasta Ilie Verdet purta cravata la gat. O data introdus in sala de conferinte, Rusu a disparut. In mijocul salii se afla o masa masiva, dreptunghiulara si acoperita cu plus. In jurul mesei se aflau aproximativ 14-16 scaune confortabile si plusate. La mijlocul mesei, pe o parte se afla Verdet si cu Pana, si de cealalta parte eu. Pana si Verdet aveau, pe masa in dreptul lor, cate un carnetel pentru consemnari. La randul meu mi-am pus pe masa tot ce adusesem cu mine, pregatit sa consemnez despre discutiile ce urma sa le am cu cei doi.
    Verdet mi-a zambit si mi-a strans mana puternic, zicandu-mi: „Bine-ai venit, Dobre tata!” Am replicat: „Cam puternica strangerea aceasta de mana!” Pana se uita la mine artagos si suparat. La mirarea mea despre chestia cu stransul mainii, Verdet mi-a zis: „Am vrut sa-ti sugerez speranta noastra ca vom dialoga cu tine constructiv si util despre ce ar fi mai bine sa facem impreuna pentru minerii nostri din Valea Jiului” Hait, mi-am zis in gand, joaca tare si o face pe diplomatul, vulpoiul! Imediat l-am blocat pe Verdet, replicandu-i: „Nene Verdet, daca respectati si implementati imediat tot ce ni s-a promis la Lupeni, nu cred ca am avea prea multe de discutat” La auzul spuselor mele, Gheorghe Pana a sarit ca ars, si-a dat palaria pe spate si cu mainile in solduri, ma privea incruntat si agresiv. L-am fixat pe Pana cu privirea si l-am intrebat sfidator si cu sange rece: „Ce este, nene Pana, nu va simtiti bine?” Verdet se uita pe furis catre mine si Pana. Apoi Verdet i-a zis lui Pana sa-si toarne un pahar cu apa si sa se aseze pe scaun. Zambind si chiar usor razand, Verdet m-a intrebat brusc daca doream o cafea. I-am raspuns ca doream o cafea mare, daca se putea. Verdet, a chemat o femeie blonda careia i-a ordonat sa-mi aduca cafeaua asa cum o dorisem, comandandu-si si lui una mica si cu mult zahar. Gheorghe Pana n-a vrut cafea. Verdet a asteptat pana cand am inghitit cateva guri de cafea, dupa care mi-a zis, rar si apasat: „Uite ce e Dobrica tata, noi suntem de acord cu toate doleantele tale, exceptie facand Legea 3 din iulie a acestui an si programul de 6 ore. Despre aceste doua puncte am dori noi sa discutam si sa ne punem de acord” I-am raspuns lui Verdet clar, tot la fel de rar si apasat: „Nene Verdet, revendicarile sau doleantele, asa cum va place dumneavoastra sa le numiti, nu sunt numai ale mele. Ele sunt revendicarile majoritatii minerilor grevisti din toata Valea Jiului. Noi am inteles ca ele au fost aprobate de catre presedintele tarii. Cu ce drept va permiteti sa propuneti renegocierea a ceea ce deja presedintele a aprobat? Chiar daca ati avea mandatul expres al presedintelui, de renegociere a revendicarilor noastre, trebuie sa precizez ca eu nu am mandatul minerilor grevisti si nici nu intentionez sa li-l cer, pentru renegocieri. Pe scurt, nu pot si nici nu doresc sa renegociez a ceea ce deja ni s-a promis din gura celei mai autorizate persoane din aceasta tara” Verdet arata trist si dezamagit. Pana statea labartat pe scaun, cu capul dat pe spate si arata de parca il pocnise cineva cu un pumn in cap.
    Dupa circa 1-2 minute de priviri tensionate, in tacere, am observat ca expresia fetei lui Verdet a devenit dusmanoasa, taioasa si agresiva, dupa care mi s-a adresat cu o adevarata tirada de reprosuri si acuzatii: „Asculta Dobre, ia aminte foarte serios la ce-ti spun eu aici si te rog sa nu ma intrerupi. Iti vorbesc cu toata raspunderea calitatii pe care o am pe linie de partid si de stat. Tu nu te poti erija in reprezentantul minerilor din Valea Jiului. Noi reprezentam puterea clasei muncitoare din aceasta vale si nu tu! Noi stim ca tu, impreuna cu niste derbedei fara capatai, ati batut si fortat minerii sa vina la Lupeni. Nu mai vorbesc de faptul ca ai asmutit si continui sa-ti asmuti huliganii si derbedeii sa jigneasca, ameninte si chiar sa bata personalul tehnico-administrativ. Tara asta nu este o tirla fara stapani. Aici functioneaza legi clare si cine nu se supune va suporta toate masurile de rigoare! Tot ce crezi tu ca ati obtinut, la Lupeni, nu este un drept care vi se cuvine. Un drept obtinut prin provocari, instigari la nesupuneri de legi, teroare si intimidari nu se numeste un drept castigat. Acesta este un drept nul si abuziv! Acum ca totusi ati facut ce ati facut, cu toate aspectele negative enumerate mai devreme, te indemn prieteneste sa cobori cu picioarele pe pamant si sa fii de acord cu noi pentru a iesi cu fata curata din situatia creata de voi si nu de noi”. Apoi zambind: „Ce zici, batem palma?”
    Gheorghe Pana mi-a zis si el: „Si sa mai stii tovarase ca-ti facem o mare favoare ca te afli acum in fata noastra si mai ales in casa partidului!” Dupa ce am intrebat pe cei doi politruci daca terminasera tot ce aveau sa-mi spuna, le-am cerut sa asculte, fara a ma intrerupe, la ce urma sa le zic. Iata replica mea, citez din consemnari: „Regret ca n-ati invatat nimic din lectia ce v-am administrat-o la Lupeni. Dupa cum va manifestati aici, se pare ca nu va lasati pana cand nu veti vedea si simti, cu adevarat, partea urata a comportamentului minerilor infometati, umiliti cu etichete pe care nu le merita si in special mintiti cu aprobari venite de la cea mai inalta autoritate a tarii. Nu stiu ce sa cred! Nu cred ca sunteti naivi si lipsiti total de simtul adevarului elementar despre ce s-a intamplat la Lupeni. Cred mai degraba ca va credeti smecheri si va amagiti zadarnic cu ideea ca aveti de-a face cu in idiot care la cea mai usoara intimidare se pisa pe el de frica. Tare mi-e tema ca ma confundati cu voi! Sunt sigur ca v-aduceti aminte despre ce vi s-a intamplat pe ghereta portarului de la mina Lupeni! Ati uitat, intocmai ca niste curve, ca daca nu va aparam eu de furia minerilor, provocati chiar de voi, acum n-ati mai fi avut favoarea si onoarea de a sta de vorba cu mine. Nu va merge cu mine, asa sa stiti! Sa nu indrazniti s-o dati pe coarda amenintarilor si intimidarilor pentru ca, si de aceasta data, tot voi si nu eu voi fi responsabil de tot ce ar putea sa se intample”
    Politrucii au sarit sus, ca arsi, de pe scaune si erau rosii de furie.
    Redau, exact, in continuare urmatoarea scena a confruntarii strigata, insultatoare si injurioasa.
    Verdet: „Nu ti-e rusine tovarase sa ne insulti cu scene de trista amintire? Iti atrag atentia sa…”
    Dobre: „Voi m-ati provocat!”
    Pana: „Sa-ti fie rusine, huligan si derbedeu ce esti!”
    Dobre: (Am sarit de pe scaun si am strigat furios catre Pana si Verdet) „Huligani si derbedei sunteti voi si cine v-a cacat asa de prosti si ticalosi! E bine?”
    Verdet: „Eu nu m-am legat, ma, de familia ta”
    Pana: „Te arestam pe loc si te bagam in fundul puscariei, huliganule!”
    Verdet: (catre Pana) „Ghita, taci din gura!”
    Dobre: (strigand tare) „Arestati pe pizdele mamii voastre!”
    Femeia blonda care-mi adusese cafeaua, si-a bagat capul pe usa din spatele celor doi si privea speriata catre noi.
    Verdet: (strigand catre femeie) „Iesi si inchide usa ca nu e cazu” (apoi catre mine, conciliant) „Dobre nu striga ca ne aude lumea si nu se cade sa ne facem de ras”.
    Pana: (strigand tare) „Eu nu mai rezist!”
    Verdet: (catre Pana) „Ghita, ti-am spus sa taci din gura! Stai jos si taci!”
    Dobre: (adresandu-ma direct si amenintator catre Pana. Realmente eram scos din sarite) „Pe cine arestezi tu, ma! Sar la tine si te calc in picioare, Dumnezau ma-ti de scofalcit!”
    Pana se asezase pe scaun si se uita holbat catre mine.
    Verdet: (conciliant) „Dobre, te rog! Fara injuraturi! Am auzit ca ai absolvit liceul din Lupeni cu bine. Esti baiat destept si educat. Nu se cade!” (apoi catre Pana) „Ghita, iti interzic sa mai vorbesti. Nu mai trebuie sa inveninam atmosfera discutiilor cu observatii neprincipiale si jigniri nesanatoase.” (catre mine si Pana) „Toti suntem vinovati de greselile facute!”
    Dobre: „Voi sunteti vinovati, nu eu! Voi nu ma meritati ca partener de discutii! M-ati invitat aici sa ma jigniti si chiar sa ma amenintati cu arestarea!” (uitandu-ma incruntat la Pana)
    Verdet: „Dobre, hai sa uitam ce-a fost mai devreme intre noi si sa ne aplecam peste problemele care ne framanta. Eu zic sa nu mai deschidem discutia despre ce a promis iubitul nostru conducator la Lupeni. Ce-a promis a promis si nu putem trece peste cuvantul secretarului nostru general. Noi am ramas in Valea Jiului ca sa-i ducem cuvatul la indeplinire. Esti multumit?”
    Dobre: „Nu sunt multumit si nici nu doresc sa mai vorbesc cu nici unul dintre voi. Eu nu sunt tigan sa ma cert si sa ma injur cu voi ca la usa cortului si dupa aceea sa accept sa reiau jocul cu destinele minerilor. Lucrurile sunt cat se poate de clare! Mai sunt numai doua zile pana la implementarea promisiunilor de la Lupeni. Implementati ce ni s-au promis si cu asta am terminat.” (m-am ridicat in picioare si am inceput sa-mi strang ce pusesem pe masa)
    Verdet: „Dobre, Dobre, stai ma om bun ca nu arde lumea.” (am
    dat sa ma indrept catre usa). „Uite Dobre, noi ne cerem scuze ca te-am suparat asa de rau! Da trebuie sa recunosti si tu ca ai intrecut masura. Si ca sa revin la oile noastre, trebuie sa-ti spun ca avem mari necazuri cu implementarea doleantelor voastre.”
    Dobre: „Asta trebuia spusa la Lupeni si nu aici! V-am mai zis si repet, eu nu renegociez ce s-a promis minerilor din Valea Jiului.”
    Verdet: „Dobre draga, tu stii bine ca la Lupeni nu s-au putut folosi cuvintele ‚nu se poate sau ca va fi greu de implementat. La Lupeni s-a hotarat ca e musai sa se poata si musai trebuie sa ramana. Pentru noi este ordin si ordinul nu se discuta! Se executa! Problema noastra si a ta este asta: cum trebuie sa implementam mai bine acest musai. Si asa cum bine ai spus mai inainte, nu e timp de tagada sau jeluiala.”
    Dobre: „Problema implementarii nu este a noastra!”
    Verdet: (m-a luat prin incercuire propagandistica) „Dobre draga, lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Dupa cum ne indeamna mereu iubitul nostru conducator, inainte de a se lua o decizie, noi avem datoria sa ne consultam cu masele sau mai bine zis cu reprezentantii lor, adica cu tine in cazul de fata, ma, om bun si zau, incapatanat ca un catar, (razand si facandu-mi complice cu ochiul) asa dupa cum zice o vorba din popor.”
    Dobre: „Degeaba! Nu tine la mine cu tamaierea si gargara!”
    Verdet: „Nu-i nici o tamaiere, Dobre tata. Crede-ma ca sunt destul de serios si trecut prin multe situatii grele.” (vazand ca-l priveam ironic, neincrezator si suspicios, Verdet a continuat). „Uite ce este Dobre! Te rog sa te asezi pe scaun, pentru ca am sa-ti fac o destainuire sincera de care sunt sigur ca ai sa te bucuri.”
    Dobre: (razand si fara a ma aseza pe scaun) „Mai sa fie! Te pomenesti ca veti trece la implementarea promisiunilor chiar de astazi! Aceasta ar fi o decizie inteleapta de care m-as bucura cu adevarat!”
    Verdet: (razand si apoi ranjind vulpeste) „Ma Dobre tata, mai intai iti spun deschis si fara rusine ca nici prin cap nu ne-ar fi trecut sa te invitam sa stam de vorba, din cauza umilintelor si tratamentelor la care am fost supusi nu numai eu si tovarasul Pana, dar si restul aparatului superior de partid si stat in frunte cu iubitul nostru conducator. Dar s-a intamplat un lucru peste care eu si tovarasul Pana, aici de fata, nu am putut sa-l trecem cu vederea.” (Verdet a venit langa mine, si cu voce destul de joasa de parca se ferea sa fie auzit de catre alte persoane, mi-a zis) „Catre orele 4 din aceasta dimineata, am avut o scurta convorbire telefonica cu iubitul nostru secretar general. N-am sunat eu! Cred ca-ti dai seama ca n-as fi indraznit sa deranjez la acea ora! Te rog sa ma crezi ca am fost foarte surprins de telefonul care l-am primit, dar si afectat si ingrijorat ca la acea ora tarzie de noapte, iubitul nostru conducator se mai gandea si framanta de felul cum trebuie sa actionam pentru a rezolva doleantele voastre. De data aceasta, printre alte indicatii care ne-au fost trasate, ni s-a ordonat expres ca inainte de a implementa masurile care se impun, sa ne consultam si cu minerul care a prezentat doleantele de la Lupeni. Si chiar m-a intrebat sa-i spun cum te cheama! Sa stii ca i-am spus cum te cheama si tot ce stiam despre tine! Tin sa-ti precizez ca te-am si laudat, la telefon, ca fiind un om cu scaun la cap si cu multa putere de intelegere!” (apoi cu un ton de parca mi-ar fi facut o mare favoare, Verdet mi-a zis) „Trebuie sa-ti spun ca n-am vrut sa-l supar, la telefon, pe iubitul nostru conducator despre pataniile umilitoare la care am fost supus eu si tov. Pana. Si cred ca am facut bine, dand astfel dovada de maturitate politica si putere de sacrificiu. Dupa cum vezi, am pus mai presus interesul general fata de cel personal!” (l-am lasat pe Verdet sa delireze in continuare) „Dupa ce am multumit frumos de ordinul care l-am primit, imediat l-am instiintat pe tov. Pana despre ce era vorba si ce urma sa avem in vedere, cu maxima prioritate. Si pentru ca noi suntem soldati credinciosi ai partidului si secretarului nostru general, am trecut fara sovaire la actiune. Asa se face ca ne aflam acuma fata-n fata cu tine!” (continuam sa tac)
    „Pentru a duce la indeplinire ordinul primit, eu zic sa ne asezam cuminti la masa si sa ne consultam despre ce ar fi mai bine sa facem, pentru ca nu mai este timp de pierdut cu discutii inutile si nesanatoase.”
    Pana: „Eu pot confirma tot ce-a spus tovarasul Verdet!”
    Verdet: „Ghita, nu mai interveni! Lasa-l pe Dobre sa-si adune gandurile, sa revina pe scaun si sa incepem sa ducem pana la capat mandatul secretarului nostru general.”
    Pana: „Bine, tac! N-o sa mai scot nici-o vorba! Va las pe dumneavoastra sa conduceti discutiile!”
    (Verdet a revenit si a luat loc pe acelasi scaun pe care sezuse mai inainte. Pana nu se miscase de pe scaun. Amandoi imi zambeau ranjit si ma indemnau cu mainile sa ma asez din nou pe scaun. Politrucii ma priveau fix si intrebator)
    Dobre: (mi-am reluat locul pe scaunul pe care sezusem, hotarat sa nu las acei provocatori ordinari sa aiba ultimul cuvant) „Pe mine nu ma priveste cu nimic ultimul vostru mandat si nici nu doresc sa impartasesc cu voi impactul si surpriza ce ati avut-o la primirea telefonului din partea presedintelui. Este treaba voastra si va rog sa ma scutiti de alte marturisiri de acest gen” (Pana se uita urat la mine si se framanta pe scaun. Verdet a repetat de doua ori expresia: „Imi pare rau Dobre ca vorbesti cu lipsa de respect despre tot ce ti-am spus confidential! Sa stii ca-mi pare rau!” L-am ignorat pe Verdet si am continuat) „Este pentru ultima oara cand va zic ca voi si partidul vostru sunteti vinovati ca ne-ati adus in starea de sclavi si ne-ati provocat sa va administram lectia de la Lupeni”
    Pana: „Vorbesti prostii, ba tovarase, pentru ca si tu si cu altii sunteti membri de partid. Am facut gresala cand v-am primit in randurile noastre”
    Dobre: (adresandu-ma direct lui Pana) „Da, dar mancam din cazane diferite ca marime si continuturi. Noua, celor multi, ne-ati oferit un cazan mic umplut cu zeama chioara din care sorbim cu linguritele, iar voi si cei ca voi, putin la numar in raport cu noi, v-ati rezervat cazanoiul cu bunatati inepuizabile, adanc si larg cat minele de carbune, din care sorbiti cu linguroaiele pe nerasuflate. Poti sa intelegi, soldat neinstruit, cum vine chestia asta cu cazanele?”
    Pana: (rosu de furie, mi-a replicat) „Mie sa nu-mi vorbesti, ba tovarase, de povesti cu instruirea. Eu sunt un soldat bine instruit si credincios pana la sacrificiu partidului! Acum inteleg eu cum ai reusit sa sucesti mintile minerilor cu propaganda aia a ta ieftina si de cacat! Si sa ma ierte tovarasul Verdet ca ma folosesc din nou de o expresie populara, da nu am gasit cuvantu potrivit” (apoi razand ca prostul) „Auzi la el, propaganda cu cazanele!”
    Verdet: „Ghita, ti-am spus sa nu mai vorbesti! Nu mai vorbi necuviincios ca nu se face la momentu de fata! Trebuie sa inaintam cu discutiile principiale!” (apoi catre mine) „Dobre, ai promis sa nu te mai angajezi in discutii sterile si nesanatoase!”
    Dobre: (catre Verdet) „N-am promis nimic!” (catre Pana) „Replica mea cu cazanele este de bun simt, reflecta adevarul crud si de aia minerii m-au ascultat si urmat” (apoi miscandu-mi degetul acuzator catre cei doi politruci, le-am strigat) „Propaganda voastra este mincinoasa, provocatoare si de cacat din care mancati vartos cu polonicele! De-aia v-au huiduit minerii si erau cat pe-aci sa va omoare!”
    Verdet: (usor amenintator) „Dobre nu te juca cu cuvinte grele c-o sa regreti!”
    Pana: (sarind din nou de pe scaun, privindu-ma incruntat si tragandu-si palaria pe ochi pentru a ma intimida ) „Vorbeste ca pe maidan, tovarase Verdet! Eu propun sa nu mai ascultam la cuvintele grele pe care ni le adreseaza!”
    Verdet: „Ghita, ti-am spus sa taci si sa nu te mai amesteci cand nu trebuie! Toarna-ti un pahar cu apa si calmeaza-te! Tafna ta incepe sa ne aduca deservicii. Nu uita care ne e tinta! De-acu inainte numai eu conduc! Vei fi responsabil daca te mai amesteci!”
    Pana: „Am inteles tovarase Verdet, da ca persoana responsabila n-am putut sa rezist! Eu ma duc la toaleta de serviciu sa-mi dau cu apa pe ochi!” (indreptandu-se catre una dintre usi)
    Dobre: (strigand catre Pana) „Cu apa de la veceu si nu de la chiuveta!”
    Verdet: „Dobre, ajunge cu jignirile! E mai in varsta ca tine si e nervos din fire!” (referindu-se la Pana)
    Dobre: „Daca este nervos din fire, spitalul este aproape!” (apoi ironic) „Sau poate ca numai munca de jos ar putea sa-i fie de ajutor!”
    Verdet: (zambindu-mi) „Uite Dobre tata, daca tov. Pana te deranjeaza asa de rau ii zic sa se ocupe de alte probleme si sa ne lase sa continuam discutiile numai noi doi. De acord?”
    Dobre: „Pe mine ma deranjeaza toti provocatorii ordinari si lipsiti de simtul realitatii si le raspund pe masura obrazniciilor lor. Asadar, fara obraznicii si provocari la adresa mea si a minerilor grevisti! Ma lasa rece daca de fata se afla una, doua sau mai multe persoane.”
    Verdet: „Nu este bine Dobre sa participe mai multe persoane la discutii. Mie mi s-a incredintat misiunea secreta sa stau de vorba cu tine! Hai sa dialogam, numai noi doi, despre miezul problemei care ne framanta! Asa ca intre niste barbati responsabili si constiinciosi!”
    Dobre: „Cat de responsabila este persoana din fata mea si care imi cere insistent sa dialogam, cand mai devreme m-a jignit pe mine si pe minerii grevisti cu epitete scandaloase de derbedei, huligani si batausi?”
    Verdet: „Dobre, tu nu poti sa negi ca la Lupeni am fost tratati cu lipsa de respect, huiduiti, insultati si amenintati. Si chiar sechestrati si agresati fizic, ma refer la mine si tov. Pana.”
    Dobre: „Da, dar acelea au fost reactii firesti si justificate ale minerilor la starea umilitoare de sclavi in care am ajuns, tergiversari si amanari in rezolvarea revendicarilor, minciuni si chiar provocari si amenintari grosolane cu interventia militara in Valea Jiului.” (apoi aratandu-i afisul provocator de la mina Vulcan) „Chiar si dupa greva de la Lupeni ati continuat cu provocarile! Stiu precis ca din initiativa si cu aprobarea dumitale au fost lipite pe pereti afise de acest fel la mina Vulcan. Ati fost martor la reactia minerilor vulcaneni si chiar pedepsit cu amenintari, injurii si lovituri cu suplimentele de mancare. Nu minerii rasculati au fost si sunt derbedei si huligani! Noi am raspuns si vom raspunde pe masura provocarilor huliganice, agresive si obraznice! Asa sa stiti!”
    Verdet: (pus in fata evidentei provocatoare cu afisul de la mina Vulcan, Verdet arata pleostit si umilit) „Recunosc ca am inghitit paharul amarnic al situatiei de ieri de la mina Vulcan.”
    Dobre: (aratand acuzator cu degetul catre Verdet) „Chiar si aici v-ati permis sa provocati si sa amenintati! Sunt foarte indignat si revoltat pentru ca incercati sa va dati inocenti. Adevarul este ca noi suntem victimele provocarilor voastre murdare si multiple!” (vazand ca Verdet nu zicea nimic si ma privea nauc, am continuat) „Eu am crezut ca m-ati invitat aici pentru a va lumina despre eventuale nelamuriri pe care le aveti si a propune masuri aditionale in sensul largirii spectrului punctual si revendicativ de la Lupeni, dar in nici un caz pentru a pune in discutie esenta punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ.”
    Verdet: „Daca te rog sa ma scuzi pentru jignirile pe care ti le-am adresat tie si colegilor tai mai devreme, esti de acord sa discutam ca doi oameni civilizati si sa ne aplecam pe fondul problemelor?”
    Dobre: „Repet, nu accept rediscutarea esentei punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ. Va stau la dispozitie numai cu aspectele care va nelamuresc din setul de revendicari aprobate deja de presedintele tarii.”
    Verdet: (parca mai invigorat si putin entuziasmant) „Este vorba, Dobrica tata, sa ne lamurim reciproc despre tot ce ati cerut.”
    Dobre: „Eu si minerii grevisti am fost si suntem foarte lamuriti despre revendicarile cerute si aprobate de catre presedinte. Astept sa aud care sunt nelamuririle dumneavoastra.”
    (La acel moment a aparut Pana, stergandu-se pe maini cu o batista pe care ulterior si-a varat-o in unul din buzunarele hainei. Am fost si raman convins ca Pana a ascultat, prin usa WC-lui ramasa intredeschisa, conversatia dintre mine si Verdet. Verdet i-a cerut lui Pana sa se mute pe un scaun de la capatul cel mai indepartat al mesei si sa nu intervina sub nici un motiv in discutiile ce urmau sa aiba loc. Pana a promis ca va respecta ceea ce-i ceruse Verdet)
    Verdet: (a scos din unul din buzunarele hainei exemplarul cu revendicarele minerilor pe care i-l inmanasem lui Ceausescu la Lupeni si mi-a zis) „Uite Dobre, eu iti propun sa ne uitam pe lista cu doleante si sa ne oprim la punctele la care eu cred ca sunt nelamuriri.” (apoi increzator ca era pe punctul de a-si atinge scopul, si parca la comanda, Verdet a dat-o pe banda amabilitatilor de gazda grijulie si ospitaliera, insotindu-si cuvintele cu gesturi, zambete, glume de prost gust si mereu facandu-mi complice cu ochiul asemenea unei matroane de bordel) „Dobrica tata, eu cred ca esti de acord cu mine ca nu putem trece la discutii serioase pe stomacu gol si fara sa dam pe gat ceva racoros! Nu se cade sa ne neglijam, nu-i asa?” (batandu-se usor cu palma pe burta si facadu-mi teoria similaritatii dintre stomacul uman si motorul unui autobuz) „Stomacu asta este la fel ca motoru de la autobuz! Ii dai benzina, merge autobuzu! Nu-i dai papa, nu merge autobuzu si-ti da tot felul de necazuri!” (facandu-mi complice cu ochiul si zambindu-mi curveste, Verdet s-a ridicat de pe scaun si mi-a zis) „Te rog sa ma scuzi pentru cateva momente! Vreau sa aflu cu ce s-a pregatit activul nostru de partid sa ne serveasca in momentu asta, deosebit de important!”
    Dobre: „Nene Verdet, nu cred ca este cazul sa va obositi prea mult. Eu doresc numai o cafea mare. Mai doresc sa si fumez, daca nu deranjeaza prea mult!”
    (Gheorghe Pana, nu scotea nici o vorba, isi tinea capul aplecat in jos, zambea si se facea ca-si noteaza ceva in carnetelul lui)
    Verdet: (prefacandu-se ca-l suparasem si dojenindu-ma in stilul lui caracteristic) „Sa stii Dobre tata, ca aici nu mai sunt de acord cu tine! Ca gazda, ma simt jignit! Trebuie sa mancam ceva ca se apropie pranzu! Nu este vorba de o masa festiva ca alea cu strainii! E ceva frugal ca la botu calului! Si vor veni si cafelele!” (apoi vorbind si in numele lui Pana, Verdet a continuat mierleste) „Noi nu avem nimic impotriva sa si fumezi. Nu putem refuza asta musafirului nostru! Nu se cade!”
    (Verdet, urmat de Pana, au disparut pentru circa 5-10 minute. In lipsa lor, prima data mi s-a adus o scrumiera si o ceasca mare de cafea. Apoi au fost aduse 3 tavi rotunde si asezate pe masa, cate una in dreptul meu si a celor doi politruci. Pe tavi se aflau cate 3 pahare, sticle cu apa minerala, bere si sucuri. Apoi alte cateva tavi cu sandwich-uri, branzoaice si prajituri. Pe timpul „discutiilor” care au urmat m-am atins doar de cafea si apa minerala. Dupa circa 10 minute, Verdet si Pana au reaparut si s-au asezat pe aceleasi locuri. Politrucii erau numai zambete si ma indemnau sa mananc si sa beau. I-am lasat sa se indoape bine, dupa care l-am intrebat pe Verdet sa-mi spuna ce nelamuriri avea).
    Verdet si teoria stachetei sportive despre planurile de productie
    Povestea meselor calde si gratuite pentru mineri
    Verdet: (tinand in mana copia revendicarilor noastre) „Uita-te Dobre tata, tu si colegii tai ati pus in discutie modificarea planurilor de productie. Crezi ca este realist ce ati cerut? Nu uita ca cifrele de plan au fost dezbatute si aprobate in adunarile generale ale oamenilor muncii din fiecare intreprindere miniera!” (apoi razand si continuand ironic) „Mai intai ati propus si aprobat planuri de productie si acum iata ca va intoarceti si cereti modificarea lor. Cum vine chestia asta?” (l-am intrerupt pe Vernet si i-am replicat astfel)
    Dobre: „Nene Verdet, nu incercati sa ma imbroboditi pe mine cu implicarea noastra, a lopatarilor, in propuneri si aprobari a planurilor de productie! Noi am fost doar executantii orbi si docili ai aberantelor cifre de plan din Valea Jiului. Sugestiile si propunerile cifrelor de plan sunt opera voastra si a subordonatilor vostri locali impreuna cu cozile lor de topor din exploatarile miniere. Revendicarile noastre sunt realiste si reflecta faptul ca nu mai acceptam sa fim considerati orbi, prosti si sclavi docili. Pe scurt, replanificati productia de carbune din Valea Jiului in functie de posibilitatile umane, tehnologiile si conditiile de trai existente pentru ca altfel nu va merge cu noi.”
    Verdet: (dandu-se inovator si educator de gradinita) „Uite Dobre cum vine chestia cu planu de productie. Planu asta de productie este asemenea unei stachete sportive de performanta. Pentru a fi stimulatoare si performanta, stacheta asta trebuie ridicata constant si cat mai sus. Voi, performerii sportivi, trebuie sa sariti peste aceasta stacheta. Si la fel ca si-n sport, cine trece stacheta este renumerat si elogiat iar cei care nu trec sunt penalizati dar si dojeniti si incurajati s-o treaca. Cred ca esti de acord cu mine ca am dreptate!”
    Dobre: „Nu sunt de acord cu dumneata pentru ca bati campii cu acea stacheta si chiar iti permiti sa-mi dai lectii ca la copiii de gradinita. Voi sunteti cei care v-ati permis sa inventati si sa aplicati politica stachetei sportive in numele nostru si pe spinarea noastra si nu a voastra! Suntem hotarati sa nu va mai permitem jocul acesta murdar si periculos cu vietile noastre si a familiilor noastre. Asemanarea noastra cu performerii sportivi este pur si simplu insultatoare. Nu vreti sa vedeti si nu va pasa ca netrecerile peste stacheta aia, stabilita de voi din ce i ce mai sus, sunt reflectate in imbolnaviri frecvente, accidente mortale si familii infometate prin penalizari salariale. Noi, lopatarii executanti ai planurilor de productie irealiste si propuse de minti bolnave de glorii si mandrii false, suntem niste biete fiinte umane vlaguite de munca si saturate de minciuni, promisiuni, penalizari si provocari ordinare. Cum v-ati permis sa ne cereti sa lucram cate 70-80 de ore pe saptamana, incluzand duminicile si sarbatorile legale? Ati incalcat grosolan legislatia in vigoare cu privire la numarul de ore lucrate pe saptamana si dubla neplata pentru duminicile si sarbatorile legale lucrate!”
    Verdet: (replicandu-mi dojenitor) „Da, dar la iesirea din schimburile din duminicile lucrate erati asteptati la suprafata cu cate o bere de fiecare miner!”
    Dobre: (raspunzandu-i taios) „Va cer sa nu indrazniti sa aduceti in discutie practica insultatoare si degradanta cu berea oferita dupa duminicile lucrate! Sunt sigur ca ar fi mult mai bine si sanatos sa ni se ofere mese calde si gratuite la intrarea si iesirea din subteran!”
    Verdet: (surprizandu-ma cu tonul, zambetul si linguseala-i aprobatoare) „Sa stii Dobrica tata ca aici sunt de acord cu tine! Este o propunere pe care te rog sa ma crezi ca o vom pune imediat in practica! Uite, o si notez in carnetelul asta!”

    Confruntari si jigniri despre aprovizionarea cu produse alimentare in Valea Jiului
    Intrebari legitime si raspunsuri belicoase despre abuzuri ilegale.
    Confruntarile si jignirile au inceput atunci cand Verdet a conditionat aprovizionarea Vaii Jiului de indeplinirea planurilor de carbune, invocand autofinantarea locala care, chipurile, inlocuise finantarea de la bugetul statului.
    Vazand ca eram de neinduplecat despre eliminarea cartelarii alimentelor si trecerea imediata la o aprovizionare ritmica si din belsug cu alimente in toata Valea Jiului, Verdet mi-a aruncat urmatorul ‚argument’.
    Verdet: „Noi nu putem, Dobre draga, sa rupem de la gura muncitorilor de la, aaa, sa zicem de la Galati si sa va aducem voua aici in Valea Jiului! Cred ca esti de acord cu mine ca n-ar fi cinstit sa procedam astfel!”
    Dobre: „Si eu spun ca nu este bine sa se rupa de la gura muncitorilor de la Galati sau oriunde s-ar afla ei in aceasta tara. Va fac eu o propunere care sa multumeasca toti minerii din Valea Jiului!”
    Verdet: (interesat, tragandu-si carnetul mai aproape si gata sa consemneze) „Te rog sa propui! Daca propunerea ta este utila si constructiva, o retinem si o implementam neintarziat!”
    Dobre: (fixandu-l cu privirea pe Verdet, i-am zis) „Taiati de la gura activistilor Comitetului Central al PCR si sa vedeti ca n-o sa se supere nimeni!”
    (Lovindu-i unde-i durea cel mai mult si asa cum ma asteptasem, politrucii au sarit ca arsi de pe scaune, se agitau, gesticulau a neputinta si sfarsind cu jigniri si atitudini confruntante)
    Verdet: „Esti neserios, Dobre! Nu m-am asteptat sa vii cu idei neserioase!”
    Dobre: (incruntat si replicand raspicat) „Propunerea mea a fost foarte serioasa si de bun simt! Nu va inteleg panica si agitatia!”
    Verdet: (cu degetul intins catre mine) „Esti neserios! Nu gasesc acum alt cuvant mai bland! Nu m-asteptam la una ca asta!”
    Pana: (venit langa Verdet, cu mainile in solduri, foarte nervos si maimutarindu-se caraghios cu miscari ale capului catre stanga si dreapta, mi s-a adresat astfel) „Cine te crezi ba ca esti? Ie-te la el! Nene Verdet in sus! Nene Verdet in jos! Ia mai lasa-ne dracu-n pace cu ifosele astea ale tale de destept! Si sa mai stii, ba, ca noi nu dam socoteala in fata celor care peste noapte se trezesc sefi! E bine? Vezi ca cu mine nu-ti merge asa cum vrei tu!”
    Dobre: (catre Pana, cu acelasi limbaj folosit de el) „Gura, bai, neam prost ca sar la tine si te umplu de bulion!”
    (Pana a ramas intr-o pozitie caraghioasa de traznit, cu mainile in solduri si palaria data pe ceafa. Privea incruntat catre mine si parca neincrezator ca as fi putut sa-mi duc la capat amenintarea)
    Verdet: (impingandu-l cu mainele pe Pana catre scaunul de pe care se ridicase si obligandu-l sa se asezse si sa se linisteasca. Apoi revenind la scaunul lui si parca ingrijorat de amenintarea mea la adresa lui Pana, mi-a zis) „Dobre, te rog, fara incaierari si batai ca nu se face! Ne-am aduce numai deservicii! Toti am avea de pierdut!”
    Dobre: (strigand catre Verdet) „Eu n-am nimic de pierdut! Dimpotriva, m-as racori putin dupa atatea insulte si jigniri! Ati demonstrat ca stiti numai de frica si la o adica s-ar putea sa o ?i luati pe coaja cu varf si indesat! Cand este vorba de interesele voastre meschine si hraparete, sariti la gatul celui flamand, jignindu-l si amenintandu-l. Voi sunteti neseriosi si lipsiti de cea mai mica lipsa de intelegere fata de nevoile noastre elementare. Uitati de la mana pana la gura ca acum si aici, la fel ca la Lupeni, noi avem dreptul sa va cerem socoteala si nu voi. Si pentru ca am amintit de judecata, am o intrebare specifica pentru colegul tau provocator care detine functia cumulativa si contradictorie de Ministru al muncii si Presedinte al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania.” (apoi intorcandu-mi privirea incruntata si degetul acuzator catre Pana) „Cu ce drept, bai troaca belita, un presedinte de sindicat aproba si semneaza foile de boala?”
    Verdet: (vizibil surprins de noua turnura a lucrurilor si parca intuind ca Pana va reactiona in acelasi mod stupid si agresiv, i s-a adresat astfel) „Ghita, nu raspunde ca inrautatesti situatia!” (apoi catre mine) „Dobre, fara intrebari care nu fac obiectul discutiilor de fata!”
    Dobre: „Intrebarea mea a fost legitima, justificata si face obiectul discutiilor de fata, pentru ca este punct specific in lista noastra de revendicari. O adresez, din nou, catre persoana care a permis, tolerat, incurajat si patronat acest abuz grosolan si ilegal.”
    Pana: (incoltit dar tot la fel de nervos si agresiv, s-a ridicat de pe scaun si mi-a zis) „Pentru faptele mele, ba tovarase, sunt responsabil numai in fata secretarului general al partidului nostru comunist si nu in fata unuia care se da drept sef peste noapte! Si pentru ca sa-ti arat ca nu mi-e frica de raspunderea ce o port si cu care ma mandresc, iti raspund ca, da, presedintii de sindicat au dreptul sa semneze si sa aprobe foile de boala. Si ei fac asta cu toata forta raspunderii de soldati credinciosi si loiali ai partidului care i-a investit pe posturile ce le detin!”
    Verdet: „Ghita, gata, ajunge! Stai jos si incearca sa te linistesti!”
    Dobre: (direct, catre Pana) „Ieri dimineata, in fata minerilor de la mina Paroseni, am adresat aceeasi intrebare catre Dionisie Cichi, cel care s-a recomandat ca este expert juridic in cadrul UGSR. Acel reprezentant juridic a afirmat clar ca din punct de vedere juridic si in conformitate cu legislatia actuala, presedintii de sindicate nu au nici un drept sa semneze foile de boala. Si chiar a adaugat ca numai semnatura medicului este autorizata prin lege. Acum vin cu a doua intrebare! Cine are dreptate, expertul juridic sau tu?”
    (Era foarte vizibil ca Pana se facuse vinetiu la fata si tremura de furie, fara sa fie in stare sa mai scoata vreo vorba. Arata ca in starea iminenta de colapsare fizica pe fond nervos)
    Dobre: (catre Pana) „Nu raspunzi! Ti-a disparut glasul?” (apoi catre amandoi) „Cunoasteti bine zicala inteleapta ca pestele de la cap se impute! Voi, cei de sus, inventati, incurajati si patronati faradelegile si abuzurile! Nu jucati cinstit! Iar acum, la ora adevarului si cand noi va cerem socoteala, o faceti pe inocentii si chiar indrazniti, prin jigniri si atitudini belicoase, sa va justificati actiunile trecute!”
    Verdet: (nepasator la ceea ce doar spusesem, mi-a zis) „Da, recunoastem ca n-a fost legal cum s-a procedat cu foile de boala dar, trebuia sa facem ceva ca prea se inmultisera acele certificate medicale cu grele repercusiuni asupra indeplinirii sarcinilor de productie.”
    Dobre: (grav si raspicat) „Certificatele medicale nu s-au inmultit pentru ca suntem lenesi sau ca ne prefacem ca suntem bolnavi! Ele s-au inmultit pentru ca ne-ati omorat cu munca in mod abuziv si ilegal! Va place sa vedeti si sa judecati numai efectele, fara sa va ganditi la cauzele care au generat acele efecte. Este cazul sa va amintesc proverbul intelept care zice ca cine seamana vant culege furtuna! Inca odata va avertizez! Daca de luni nu se va trece la implementarea revendicarilor cerute si aprobate de catre presedintele tarii, veti avea parte numai de furtuni si poate mult mai dure decat cea de la Lupeni!”

    Alte confruntari despre programul de 6 ore, o propunere nerusinata si amenintarea cu expulzarea din Valea Jiului
    Verdet se vaicarea ca programul de 6 ore nu putea fi aplicat pentru ca, in viziunea lui, nu existau destule resurse umane si financiare, erau dificultati cu replanificarea schimburilor de munca si in mod special ca acel program de munca implica, vrand nevrand, nerealizarea sarcinilor de plan.
    Dobre: (catre Verdet) „Va aduc aminte si va avertizez, asa cum v-am spus-o de mai multe ori, ca nu admit nici un fel de compromis despre tot ce am cerut la Lupeni. Respectati ce ni s-a promis pentru ca altfel nu se poate! De altfel, stiti bine ca presedintele tarii a promis ca nu vom lucra mai mult de 30 de ore pe saptamana! Si nici o sambata sau duminica!” (apoi zambind ironic) „Va sfatuiesc sa respectati si sa aratati cu adevarat ca sunteti soldati credinciosi ai promisiunilor facute de catre presedinte!”
    Verdet: (nervos, rosu de furie si strigand catre mine) „30 de ore pe saptamana, fara sambete si duminici lucrate? 30 de ore pe saptamana, fara sambete si duminici lucrate? Ma omule, esti nebun? Numai o minte bolnava si paranoica poate sa propuna si sa sustina aceasta aberatie cu 30 de ore de munca pe saptamana!”
    Dobre: (amuzat si razand am replicat) „Acuzatiile cu nebunia si paranoia nu ma vizeaza, pentru ca nu eu am propus chestiunea cu 30 de ore de munca pe saptamana! Si daca nu eu sunt persoana vizata de aceste acuzatii dure, atunci cine sa fie? Ha, ha ha! Cine sa fie, cine sa fie! Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i!”
    Verdet: (vanat la fata) „Nu-ti permit tovarase sa bagatelizezi sentimentele de inalta omenie ale secretarului nostru general fata de nevoile oamenilor muncii din Valea Jiului! La Lupeni, ati abuzat de bunatatea si simtamintele de omenie ale iubitului nostru conducator!”
    Dobre: (hotarat sa ma mai distrez putin, am replicat catre Verdet) „Fara ocolisuri si invaluiri cetoase! Sa ramanem la subiectul cu nebunia si paranoia! Pentru mine, este foarte limpede ca v-ati referit la presedintele tarii! Asa, ca un barbat curajos si responsabil ce va pretindeti, ar trebui sa recunoasteti ca v-ati referit la dumnealui!” (Verdet a sarit de pe scaun, ma privea manios, tremurand de furie si incapabil sa scoata vreo vorba. Vazand ca nu contraataca, i-am aplicat o alta ‚lovitura’) „Hai, recunoasteti! Numai lasii n-au curajul sa recunoasca!”
    Pana: (catre Verdet) „Sa nu recunoasteti, tov Verdet! Sa nu recunoasteti nimic din tot ce-ati spus pana acum! Eu sunt martor ca ati fost provocat sa faceti greselile pe care le-ati facut pentru ca v-ati iesiti din sarite! Va sustin in continuare cu toata puterea mea de activist cinstit si atasat cauzei pentru care ne aflam aici!”
    Verdet: (catre Pana) „Ghita, nu te baga! Sunt capabil sa ma…”
    Dobre: (razand si amuzat. Catre Verdet) „De ce sa nu se bage?” (catre Pana) „Nu te lasa Ghita, dai inainte ca zici bine!”
    Verdet: (batand puternic cu palma in masa, s-a adresat lui Pana) „Ghita, ti-am mai interzis o data sa mai scoti vreo vorba! Te avertizez inca odata ca te voi tine responsabil daca te mai bagi fara sa-ti permit!” (catre mine) „Dobre, te invit sa nu mai speculam despre ce s-a promis in mod voluntar la Lupeni. Hai sa ne limitam la punctul asta specific din lista voastra cu doleante cu 36 de ore de munca pe saptamana. Asa cum ti-am spus la inceput, noi nu credem…”
    Dobre: (intrerupandu-l pe Verdet) „Nu ma intereseaza ce credeti! Aplicati tot ce-am cerut si cu asta am terminat orice discutie! Eu si minerii grevisti, abia asteptam ziua de luni!”
    Verdet: (facand-o din nou pe vulpoiul si in mod nerusinat, mi-a zis) „Vreau numai sa te informez, Dobrica tata, ca daca renunti la acest punct cu 6 ore te instalez imediat ca presedinte al comitetului municipal de sindicat!” (vazand ca nu am reactionat imediat si probabil crezand ca eram tentat si onorat de ceea ce-mi propusese, vulpoiul de Verdet a adaugat) „Sa stii ca am puterea si mandatul sa-ti propun aceasta functie, dar numai cu conditia sa lamuresti minerii ca este mai bine cu sistemul de 8 ore. Cum o sa-i lamuresti, este treaba ta! Noi nu ne bagam pentru ca s-a dovedit ca de noi nu asculta! Noi am putea sa te ajutam, numai cu sfaturi, pana cand iti duci mandatul la indeplinire. Dupa aia, iti promit ca vom conlucra cinstit si armonios si vei avea mereu usile deschise de la cabinetul meu si al tovarasului Pana!” (apoi razand si invitandu-ma sa-i strang mana intinsa) „Ce zici, batem palma si ne facem prieteni?”
    Dobre: (jignit de moarte si furios, m-am incruntat catre Verdet si i-am zis) „Iata o propunere jignitoare si banditeasca care ma revolta si ma scarbeste! Propunerea ta este scarboasa pentru ca ma indeamna sa ling unde am scuipat. Sa-ti fie rusine, hoasca batrana si mizerabila!”
    Verdet: (agresiv si strigandu-mi) „Tu esti, ba tovarase, mizerabil pentru ca nu cunosti arta compromisului in negocieri! Te crezi destept si tare, dar cand este vorba de negocieri te manifesti agresiv si jignesti pe cei care-ti doresc binele! Nu mai vorbesc de binele clasei muncitoare a Vaii Jiului, care astepta multe de pe urma acestor discutii!”
    Dobre: „Acestea nu sunt discutii! Astea au fost si sunt numai provocari ordinare la care am raspuns si raspund cu varf si indesat, pe masura impertinentei celor care ma provoaca! Eu sunt cel care doreste binele minerilor din Valea Jiului si nu voi! De aia m-au ales si mandatat pentru a-i reprezenta si a le apara interesele! Defectul vostru incurabil si iluzoriu este ca ne-ati considerat si continuati sa ne considerati prosti si imorali. V-a mers destul pana acum! Este pentru ultima oara cand va avertizez sa treceti neintarziat la implementarea revendicarilor noastre! Daca n-o veti face, eu unul nu voi fi responsabil de ce va urma! Si cu asta, am incheiat orice discutie cu voi!”
    (M-am ridicat de pe scaun si am inceput sa-mi strang de pe masa tot ce luasem cu mine. Eram foarte obosit dupa o noapte nedormita, urmata de nebunia provocarilor si confruntarilor)
    Verdet: (vizibil resemnat si parca intuidu-mi oboseala, mi-a zis) „Noi nu te retinem tovarase sa pleci! Vad ca esti si obosit, pentru ca ai ochii rosii de nesomn! Da mai am o ultima intrebare la care te rog sa-mi raspunzi sincer si deschis!” (vazand ca eram ocupat cu stransul documentelor de pe masa si ca nu-i mai acordam atentie, Verdet a continuat) „De raspunsul tau la aceasta intrebare va depinde totul. Si chiar hotararea noastra daca o sa ne mai intalnim sau nu cu tine.”
    Dobre: (fara a ma aseza pe scaun, l-am privit in fata pe Verdet si i-am zis) „Nu ma intereseaza hotararile voastre! Si nici nu ma simt obligat sa va raspund la acea ultima intrebare! Ajunge cu acest joc murdar si provocator!”
    Verdet: (perseverand) „Nu este tovarase vorba de nici un joc sau provocare! Este o intrebare foarte serioasa si de raspunsul pe care te rog sa ni-l dai va depinde linistea si pacea din Valea Jiului.”
    Dobre: „Pacea si linistea in Valea Jiului va depinde de implementarea urgenta si neconditionata a revendicarilor noastre.”
    Verdet: „Doleantele voastre vor fi implementate. Nu se pune in discutie asta. Problema este despre atitudinea ta de viitor!”
    Dobre: „Nu inteleg chestia cu atitudinea mea de viitor!”
    Verdet: „Ca sa intelegi la ce ma refer, te rog sa asculti atent la ce vreau sa te intreb si fara sa te grabesti sa-mi dai un raspuns imediat.”
    Dobre: (ironic si insultator, dar si cinstit in ceea ce simteam, biologic vorbind) „Graba sau intarzierea raspunsului meu va depinde de urgenta nevoilor mele de toaleta. A trecut cam mult de cand n-am mai fost la WC.”
    Verdet: (fara a sesiza ironia, mi s-a adresat cat se poate de serios) „Sigur ca nu pot sa te intreb daca ai dureri de burta! Du-te mai intai la toaleta si dupa aia te intreb!”
    Dobre: (tot la fel de ironic) „Nu! Astept intrebarea aia importanta! Sper sa fie directa si fara ocolisuri!”
    Verdet: (parca surd la apelul meu, si-a luat o mima serioasa si privindu-ma intens mi-a zis) „Uite tovarase despre ce este vorba! Noi credem cu fermitate ca dupa circa unu sau doi ani de zile, planul de productie nu se va mai realiza cu sistemul asta de 6 ore de munca pe zi. Si atunci, sigur ca o sa bagam mana in sacul national cu bani pentru a va da salariile. Vom scoate bani din acel sac o data, de doua ori, de trei ori si poate de mult mai multe ori! In final vom constata ca sacul este gol si ca nu vom mai putea sa platim integral salariile minerilor. Nu vom face platile lunare o data, de doua ori, de zece ori! Minerii or sa inceapa din nou sa se agite si sa se intrebe ce este de facut. Si vor veni la tine, si nu la noi, pentru a fi sfatuiti. Pe noi ne intereseaza raspunsul la urmatoarea intrebare. Ce sfaturi le vei da minerilor? Te rog nu te grabi cu raspunsul! Gandeste-te bine!”
    Dobre: (ignorand apelul lui Verdet la gandire indelungata, i-am zis) „Raspund cu o intrebare. Ce atitudine veti lua voi si partidul vostru in cazul acelei potentiale situatii?”
    Verdet: „Dupa parerea noastra, singura solutie ar fi trecerea la sistemul de 8 ore de lucru pe zi, dar cu asigurarea ferma ca nu se vor lucra duminicile.”
    Dobre: (direct si dur, l-am avertizat si socat pe Verdet cu urmatorul raspuns) „Iata raspunsul meu la intrebarea aceea importanta! Sub nici un motiv nu vom permite trecerea la sistemul de 8 ore si la prima ciuntire lunara a salariilor noastre, voi chema minerii la o noua greva generala ale carei consecinte sunt usor de imaginat. Va sfatuiesc sa nu va faceti iluzii ca vom mai accepta sugestiile si sfaturile voastre!”
    Verdet: (teribil de agitat si amenintator, mi-a strigat) „Grav, foarte grav tovarase! Esti un pericol pentru destinele mineritului astuia din Valea Jiului! Sa stii ca va trebui sa luam masuri drastice! Gata, ti-ai dat arama pe fata! Numai la confruntare iti sta gandu cand se pune problema cruciala a salvgardarii viitorului acestui minerit!” (apoi amenintandu-ma cu degetul) „Ti-o spun deschis si fara ocolisuri! Ca vei voi sau nu, va trebui sa pleci din Valea Jiului! Asta e concluzia pe care am tras-o despre tine si chiar vom comunica pe cale ierarhica despre aceasta hotarare. Nu-ti vom mai permite sa te joci cu pacea si siguranta zilei de maine in aceasta vale!”
    Dobre: (scarbit si obosit de atatea amenintari, l-am intrerupt pe Verdet facandu-i semn cu mana a lehamite in semn ca ma saturasem de ‚convorbirile’ cu ei si indreptandu-ma spre WC am intors capul in pragul usii si i-am strigat ironic si badjocoritor) „Gata, ajunge cu amenintarile pentru ca ati reusit sa ma speriati si fac pipi pe mine de frica voastra!”
    (Inainte de a inchide usa de la WC, am apucat sa aud doar cateva cuvinte de manie si noi amenintari. Probabil ca Verdet si Pana m-au si injurat birjereste dar nu mi-a mai pasat sau interesat sa-i aud. Eram istovit, fizic vorbind)
    Crezand ca eram tinut ostatic, minerii grevisti ameninta cu devastarea si arderea primariei din Petrosani si ulterior a celei din Vulcan
    Era in data de 5 august 1977, aproximativ 1:00 – 1:30pm. La data si timpul acela ma aflam, asa cum am aratat mai sus, in WC-ul de serviciu al salii de conferinte de la etajul 1 din cladirea primariei Petrosani. Dupa ce am facut treaba mica, mi-am spalat mainile si am inceput sa-mi examinez fata in oglinda. Aveam ochii rosii si cearcane negre in jurul lor din cauza lipsei de somn si a extenuarii nervoase provocata de catre politrucii Verdet si Pana.
    In timpul in care ma priveam in oglinda, deodata am auzit trosnituri si bufnituri infundate venite de la parterul cladirii. Pentru cateva clipe nu am stiut ce sa cred. Am deschis usa de la WC si i-am vazut pe Verdet si Pana extrem de agitati, gesticuland cu mainile si ingroziti (ochi holbati si fete palide) ascultau la ce le sopteau doi indivizi costumati. Am reusit sa-l aud pe Verdet ce le cerea costumatilor, citez: „Nu le permiteti sa ajunga aici! Minti-ti-i ca nu se afla aici! Luati masuri urgente!” Tot nu intelegem nimic din tot ce se intampla. In timp ce Verdet ii instructiona pe cei doi costumati, am auzit, tot dinspre parter, zgomote de usi trantite puternic, tipete de femei si barbati, injuraturi mineresti si chemari sa se dea foc la primarie. Abia atunci mi-am dat seama ca minerii grevisti invadasera sediul primariei din Petrosani. La scurt timp aveam sa aflu de ce au facut-o. Deodata a navalit in sala de consiliu o femeie cu fata ingrozita de spaima, parul valvoi si careia ii curgea pe tampla si obrazul stang o suvita subtire de sange. Femeia s-a oprit langa politruci, a luat o pozitie caraghioasa (picioarele cracanate larg, aplecata si cu mana intinsa catre mine) si a inceput sa tipe disperata, citez: „Pe el, pe el il cauta! Devasteaza totu si au inceput sa dea foc la primarie! Spunet-i sa iasa in intimpinarea lor ca ne omoara pe toti! Ardem ca sobolanii!” Apoi a cazut in genunchi, si-a acoperit fata cu mainile si a inceput sa planga zgomotos si tremurand din tot corpul. Impresionat de starea in care se afla acea femeie, m-am indreptat catre ea cu intentia s-o linistesc. Speriati si ingroziti de tipetele acelei femei, costumatii au fugit afara, pe usa din spate prin care eu fusesem introdus dimineata in acea sala. Verdet si Pana au fugit ca lasii si s-au inchis in WC-ul din care eu abia iesisem si-mi strigau disperati de acolo, citez: „Dobre fugi in fata lor si opreste-i sa nu ne omoare pe toti!”; „Spune-le ca nu ti s-a intamplat nimic!”; „Vi s-a aprobat tot ce-ati cerut!”; „Nu uita ca esti responsabil daca ne omoara!”; „Vei da socoteala in fata partidului daca nu mai scapam cu viata!” La acel timp eram ingrijorat doar de starea femeii din fata mea. M-am asezat pe vine, i-am apucat mainile, i-am cerut sa ma priveasca si i-am dat asigurari ca n-o sa pateasca nimic. Femeia ma privea ingrozita si mi-a zis printre lacrimi si hohote de plans isteric, citez: „Eu doar m-am opus sa nu intre in sediu! ….N-au ascultat, au intrat cu forta si m-au izbit cu fata de perete…Eu nu sunt din Valea Jiului. Sunt din Bucuresti si nu am nici-o vina! Nu vreau sa moooor!” In timp ce incercam sa linistesc femeia cazuta in stare isterica de plans si groaza, am realizat ca minerii terminasera cu cotrobaitul in toate birourile de la parter si acum urcau spre etajul 1 unde ma aflam. M-am ridicat si am iesit in intimpinarea lor. I-am intilnit pe mineri in capul scarii principale de la etajul 1. De la baza scarii se vedea arzand ceva si se ridica un fum care se imprastiase pe toata scara. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cer minerilor sa stinga imediat acel foc. Mai tarziu aveam sa aflu, din gura omului meu de taina, Maniliuc Gheoerghe, ca unii din mineri se dezbracasera de salopetele de mineri, le dadusera foc si le-au aruncat la baza scarii. Cand m-au vazut, minerii grevisti s-au napustit catre mine, ma imbratisau si scoteau chiote de bucurie. Apoi m-au luat pe brate si m-au scos afara in fata primariei. Abia atunci am observat ca afara se aflau in jur de 2-3 sute de mineri care sosisera acolo cu autobuzele de la mina Aninoasa. Pe mijlocul soselei se mai aflau parcate 9 autobuze de conventie care adusesera minerii la Petrosani. Minerii din Aninoasa au fost mobilizati si adusi la Petrosani la indemnul lui Maniliuc si a oamenilor lui de incredere. Tot ei au fost cei care raspandisera zvonul ca ma aflam la Petrosani si ca probabil eram tinut ostatic. Minerii, in urale si strigari de bucurie ca inca eram viu, m-au urcat pe unul dintre autobuze aflat chiar in fata primariei, si mi-au cerut sa le spun daca fusesem tinut ostatic si in special daca am fost batut. Parca neincrezatori ca nu fusesem batut mi-au cerut sa ma dezbrac de haine pana la brau pentru a vedea cu ochii lor ca nu aveam urme de batai pe corp.
    ——————————————————————————————————————-
    Cu stima, Constantin Dobre

  • 18 august 2016 la 14:33
    Permalink

    Am mai citit aceste „marturii” oferite de C.Dobre. Nu le dau crezare, atat timp cat el a facut Academia Stefan Gheorghiu ca rasplata pentru ce?! Pentru „anticomunismul” pe care-l promoveaza astazi?!

  • 18 august 2016 la 15:48
    Permalink

    @ marian
    Aveti libertatea sa credeti sau nu, ce doriti dvs. Singura „rasplata” pe care-am primit-o, la data de 29 august 1977 (deci la 26 de zile dupa Greva) a fost stramutarea mea si a familiei mele (sotie si copil) din Vulcan la Craiova, cu masina sefului securitatii judetului Hunedoara si insotiti de ofiteri de securitate atat din judetul Hunedoara cit si din esaloanele superioare de la Bucuresti (am copii dupa dovezile scrise ce se afla in dosarele mele intocmite de Securitate, in costia CNSAS). Academia Stefan Gheorghiu, sectia economica, n-a fost nici-o rasplata! Am facut-o la 4 ani distanta dupa greva minerilor din august 1977!? Si n-a fost niciun fel de rasplata pentru ca n-am acceptat nici-o functie politica sau de stat, n-am devenit activist de partid comunist sau de sindicat comunist, n-am fost platit sub nici-o form si fel din banii partidului comunist sau de sindicat comunist, chiar si cursurile de la fara frecventa la Academia Stefan Gheorghiu le-am facut in timpul meu de concediu platit si neplatit si finantat din cistigul meu propriu de recalificat, din meseria de miner in cea de sudor electric. Asa ca, mai usor cu reprosurile cu rasplati inchipuite, adica neprobate! Daca dvs aveti probe ca eu am beneficiat in vreun fel de pe urma rolului pe care l-am avut in timpul Grevei minerilor din august 1977, va solicit sa le prezentati public, aici. In orice caz, subiectul articolului era altul si despre acesta vad ca nu spuneti nimic. Ma rog…. calomnia si atacul nefondat la persoana sunt sporturi nationale, din pozitia „inalta” de ilustru anonim.

  • 19 august 2016 la 01:29
    Permalink

    Mai usor cu vrajelile de tip „Stefan Gheorghiu”, „tovarase” Dobre, d-ta ai facut omisiunea ca , pentru a putea sa te inscrii si apoi a absolvi o facultate pe timpul comunistilor trebuia sa ai „dosarul” curat, nepatat, deci cum ti l-ai curatat?! Ce compromisuri ai facut, altfel nici nu se putea, de ai fost lasat sa intri la Academia Stefan Gheorghiu?! La cat de „cocos” te-ai dat in fata lui Verdet, nici nu aveai cum sa intri la academie fara sa o „lasi mai moale”. Hei, ce-ai de spus acum, sa negi si acest adevar elementar, chiar crezi ca poti prosti pe oricine?! Si mai las-o naibii de politica, nu te mai da mare erou si anticomunist ca nu tine, sunt nu putini oameni care mai si gandesc si stiu pe ce lume traiesc, nu pot fi prostiti de alde matale. Vezi-ti de batraneti si de pensie, ca nu-ti sta bine pe post de Pacala!

  • 19 august 2016 la 03:39
    Permalink

    Se intampla uneori si lucruri ciudate, chiar si in privinta propriei persoane. De ce ? Revin asupra a ceea ce am scris in comentariul anterior si va spun, d-le Dobre, ca m-am informat despre activitatea dvs. mai mult, pacat ca n-am facut-o mai demult, acum vreo ora am intrat pe un site personal al d-ului Ion Coja si am gasit un interviu luat dvs. in care ati aratat ce se punea la cale prin 1985, de V.Magureanu si Ion Iliescu impotriva lui Ceausescu. Nu intru in amanunte, dar trebuie sa recunosc ca sunt impresionat pozitiv de pozitia dvs. in fata acelor complotisti criminali care au distrus tara dupa 1989. Concluzia mea este ca, desi sistemul comunist/socialist era depasit de evenimente si de situatia la scara globala, totusi, Ceausescu, in ciuda sistemului „dinastic” de guvernare, anchilozat si urat de multa lume, avea in substrat germenii unui potential si posibil regim politic socialist cu orientare profund nationala, bazat pe „dictatura de dezvoltare” absolut necesara pentru progresul Romaniei si bunastarea intregului popor roman. O eventuala netradare a Securitatii prin neutralizarea complotistilor, din vreme, dar si o curatare a armatei de potentialii tradatori, ambele situatii racordate cu renuntarea lui N.Ceausescu de a mai candida la sefia PCR, dublata de o aprovizionare a populatiei cu alimente, imediat dupa martie 1989, cand s-a anuntat achitarea totala a datoriilor externe, ai fi putut dezamorsa situatia exploziva interna chiar si cu zecile de mii de spioni externi intrati in tara ca turisti in dec.1989. E drept ca ptr. scurt timp, deoarece URSS si sistemul socialist de tip sovietic nu aveau sa reziste prea mult, anul 1989 fiind debutul disparitiei acestuia. Dar Romania, fara „revolutia din decembrie” si fara „garnitura” de kominternisti travestiti in democrati, ar fi aratat altfel in timpul acestui sfert de veac trecut de atunci. In afara acestei istorii virtuale/contrafactuale, cu „ce-ar fi fost daca ar fi fost”, tin sa mai spun urmatoarele: Nu cred, totusi, ca ati fost un anticomunist, mai degraba antikominternist/antibolsevic si, de fapt, ati fost, poate si acum sunteti un roman nationalist cu vederi socialiste/partial comuniste, ceea ce e cu totul altceva…Imi pare rau de cuvintele pe care vi le-am adresat in comentariile anterioare si imi cer scuze ptr. eventualele afronturi pe care vi le-am adus. Dumnezeu sa fie cu dvs. si cu noi romanii in timpurile viitoare!

  • 19 august 2016 la 10:41
    Permalink

    @ marian
    1. Va primesc/accept scuzele, cu drag si fericire! Cererea de scuze si acceptarea lor sunt mari virtuti sufletesti si mai-cu-seama ortodox-crestine romanesti, si nu o rusine! (asa cum multe natii din aceasta lume, si in special cele dusmanoase noua romanilor, o considera).
    2. Poate dezamagesc, dar pe dl Coja nu l-am cunoscut, nu l-am intalnit niciodata si n-am postat pe blogul domniei sale (lucru pe care i l-am transmis). Confuzia cu postarile pe blogul d-lui Ion Coja a avut loc intr-o perioada lunga de convalescenta spitaliceasca a mea, timp in care mi-au fost sparte parolele din computerul meu si altcineva si-a facut de cap cu informatiile aflate acolo, pretinzand ca eram eu. Povestea e lunga si-am mai devoaluat-o public cu ceva timp in urma.
    3. Povestea cu complotul antiromanesc (si nu neaparat anticeausist, ala a fost doar colateral!) din 1985 (pe cind eram student la Stefan Gheorghiu), care a devenit realitate la sfarsitul anului 1989, a fost/este reala, imi apartine si am facut-o publica, in exclusivitate, pe saitul d-lui Victor Roncea (www.ziaristionline.ro), care apoi a fost preluata si pe alte saituri/bloguri. Acum aveti si explicatia, prin deductie, a pribegiei mele prin lume, departe de Bastina, Neam si Tara.
    4. Accept sintagma dvs de „antikominternist/antibolsevic” plus multe alte „anti” care mi-au calauzit mintea si sufletul meu de roman in „relatiile” mele antagonice cu strainii, rupti de NEAMUL meu romanesc, de TARA mea natala si de sufletele nobile, curate si profund romanesti prin traditie si invataturi ortodox-crestine si obarsioase din mosi-stramosi. Daca asta-i nationalism, fie, accept!
    5. Maretia si faima nu se raporteaza la nume sonore, la etichete efemere si pozitii privilegiate, la niciun fel de „anti” si nu se masoara prin averi acumulate! Adevarata maretie si faima se obtine dupa principiul „nimic pentru mine, totul pentru cei multi” si prin lupte darze si drepte NUMAI pentru beneficiile multimilor pe care le reprezinti! Asa m-am comportat eu in august 1977 si la fel am ramas eu, ca ROMAN, raportat la TARA mea de bastina, la NEAMUL meu romanesc si a obarsiei lui starmosesti! Asta-i si motivul pentru care inca mai scriu si articole in favoarea celor multi si prost reprezentati, formal vorbind!
    6. Intelepciunea stramoseasca zice: „Nu da, Doamne, cat pot duce!”. Eu inca duc si voi duce pana la sfarsitul meu lumesc!

    Cu stima si ganduri bune, Constantin Dobre

Comentariile sunt închise.