Vești bune pentru turiștii care vor să viziteze Castelul Corvinilor. Impresionatul edificiu va putea fi vizitat, după noul program. Începând cu data de 1 aprilie, se modifică orarul de vizitare al Castelului Corvinilor.

Începând cu data de 1 aprilie, Muzeul Castelul Corvinilor va fi deschis pentru vizitare după următorul
program. Astfel, luni Castelul va fi deschis între orele 12:00 – 20:00 iar în de marți-duminică, Castelul poate fi vizitat între orele 9:00 – 20:00.
”Vă reamintim că în biletul de vizitare a castelului este inclusă vizitarea Castelului Corvinilor, a Casei Breslelor și a Expoziției de pre- și protoistorie, amplasate în Curtea Husarilor”, arată reprezentanții Castelului Corvinilor.
Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este cetatea medievală a Hunedoarei,
unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este
considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”
Monika BACIU