Muzeul Castelul Corvinilor se redeschide. Decizia a fost luată ţinând cont de prevederile emise la nivel naţional, în ceea ce priveşte măsurile de combatere a infecţiilor cu noul tip de coronavirus. Începând cu data de 15 mai, cei care doresc pot vizita, din nou, muzeul.
”Deşi lucrările de restaurare sunt în plină desfăşurare, şi ne aflăm în stare de alertă, vă invităm să ne vizitaţi, respectând bineînţeles condiţiile impuse de autorităţi”, informează reprezentanţii Muzeului Castelului Corvinilor. Monumentul are un farmec aparte datorat stilurilor de construcţie diverse, a prezenţei unor inovaţii în plan militar şi civil, precum şi vieţii tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani.
Castelul Corvinilor impresionează prin prezenţa sa, ce domină oraşul Hunedoara. Pentru cei atraşi de evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România şi printre cele mai atractive din spaţiul european.
Cosmin BACIU