Primul proiect de telemedicină dedicat zonelor rurale greu accesibile din judeţul Hunedoara a fost inaugurat în primăvara acestui an, în comuna Lunca Cernii de Jos, din Ţinutul Pădurenilor, în organizarea Asociaţiei Salvital Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara şi al profesorului dr. Dorel Săndesc, unul dintre cei mai renumiţi medici din ţară.
Proiectul susținut de CJ Hunedoara este luat ca exemplu de județele învecinate, susține Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
”(…)cu câțiva ani în urmă s-a înființat o asociație numită ”Moții – Țara de piatră”, o asociație la care a aderat și județul Hunedoara. Fac parte din această asociație județele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor și Arad. E o treabă foarte bună și sperăm să facem lucruri bune la această asociație. Printre altele, spunea președintele Consiliului Județean Alba un lucru foarte bun: domnilor președinți, v-aș ruga să vă gândiți să înființăm o asociație prin care să facem telemedicina la distanță. Am fost rugați să le prezentăm noi și modelul, cum am înființat SALVITAL cum funcționează și, bineînțeles, modul de susținere financiară a acestei asociații SALVITAL. Județul Hunedoara a fost felicitat pentru treaba asta și vă mulțumesc tuturor consilierilor, care acum o să regretați că nu ați votat, dar e bine că cele patru județe psdiste iau exemplu de la un liberal de la Hunedoara. Iată că treburile merg bine când gândim pentru cetățeni. Când gândim cu mintea. Când gândim politic și facem altfel, numai că așa dictează partidul și așa ni sa transmis de către tovarășul secretar de partid, vă dați seama că nu iese bine”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Oficialul instituției județene a mai precizat că omologii săi propun  să se înființeze o astfel de asociație și la nivel de asociere între cele cinci județe. Proiectul are ca scop este verificarea stării de sănătate a populaţiei prin consultaţii de tip ambulatoriu. Concret, în urma consultaţiilor oferite populaţiei de paramedicii Salvital, informaţiile sunt transmise în timp real mai multor medici, în funcţie de patologie, care fac recomandări, oferă scheme de tratament sau decid dacă investigaţiile medicale trebuie continuate într-o clinică de specialitate.
Monika BACIU