CJ Hunedoara a comandat servicii de monitorizare a gazului de la depozitele de deșeuri care au fost închise. În șase astfel de puncte de va face monitorizarea gazului.

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara intenţionează să dezvolte actualul sistem de management integrat al deşeurilor. În acest sens a fost semnat un contract de finanțare.
Proiectul are ca obiectiv general elaborarea documentaţiilor tehnico-economice necesare în
vederea obţinerii finanţării proiectului ce vizează
completarea şi dezvoltarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Hunedoara.
‘La nivelul judeţului Hunedoara sunt necesare investiţii complementare Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor existent, pentru dezvoltarea unei infrastructuri de
gestionare a deşeurilor în condiţii de management eficient al resurselor, care să asigure creşterea standardului de viaţă al populaţiei şi îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu din judeţ’, a precizat CJ Hunedoara.
Contractul de finanţare al proiectului intitulat ‘Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru completarea şi dezvoltarea Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara’ este derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Perioada de implementare a proiectului este până la data de 30 octombrie 2023 şi are o valoare totală de 7,14 milioane lei. Contribuţia proprie a CJ Hunedoara se ridică la 142.972 lei, reprezentând 2% din valoarea proiectului.
CJ Hunedoara are în derulare un proiect de gestionare integrată a deşeurilor, în cadrul căruia anul acesta se va trece la o colectare selectivă a gunoiului. De asemenea, în judeţ a fost construit un deponeu ecologic în localitatea Bârcea Mare.
Monika BACIU