DEBUTUL
Nici nu împlinise 17 ani, când pe 26 martie 1980 debuta în Divizia „A”, sub culorile Jiului, la un meci la Cluj, câștigat de „U” cu 4-0…Nu l-a demoralizat, dimpotrivă, tânărul atacant s-a ambiționat și după o haltă (1980-81) la Minerul Lupeni, revine la Jiul, unde se va impune în următoarele trei sezoane (1980-1983), într-o echipă cu Cavai, Fl.Neagu, I.Varga, Giuchici, Șumulanschi sau Sălăgean.
ÎN AUSTRALIA, LA CAMPIONATUL MONDIAL
O pagină de neuitat în activitatea lui Horațiu Lasconi rămâne prezența sa la Campionatul Mondial de Tineret din Australia, fiind în lotul celor 18 jucători (Lovas, Andone, Rednic, Balint, D.Zamfir, Gabor, etc.) conduși de antrenorul Const.Cernăianu, echipa României obținând atunci locul 3, după un dramatic 1-0 cu Anglia (gol Gabor) în jocul pentru medalia de bronz.
ÎNTRE STEAUA ȘI JIUL
De la Jiul, va pleca în sezonul 1982-1983 la Chimia RM.Vâlcea, revine la Petroșani pentru următorii cinci ani (1983-1988), fiind golgeterul Jiului în sezonul 1984-85, 1985-86, 1986-87, 1987-88, fapt ce a atras atenția Stelei, aflată la acea oră în plin proces de întinerire. Horațiu Lasoni ajunge astfel în campionatul 1988-1989 la Steaua, unde va juca un tur, alături de Lung, D.Petrescu, Belodedici, Hagi, T.Stoica, Ilie Dumitrescu, Lăcătuș, Balint, Pițurcă.
JOC PE „NOU CAMP”
În august 1988, Steaua este invitată la Cupa „Joan Gamper” pe „Nou Camp” la Barcelona, alături de gazde, P.S.V.Eindhoven și Peñarol Montevideo, cucerind medalia de argint. Apoi, la București, Cupa „Steaua” este cucerită de bucureșteni, 1-0 cu R.C.Bruxelles (gol Lasconi) și 4-0 cu Partizan Belgrad.
DIN NOU LA JIUL
Lasconi revine din returul 1988-1989 la Jiul, contribuind decisiv la revenirea echipei în Div.A, la fel ca în urmă cu trei ani, acum alături de Bojtor, Negrilă, Sedecaru, M.Cristea, D.Timofte, Henzel sau Bâcu. Va juca până în 1990-1991, ultimul său joc fiind pe 16 iunie 1991, 4-0 cu F.C.Brașov. Deci, fotbal la Jiul între 0-4 la „U” Cluj în 1980 și 4-0 cu Brașovul în 1991!
ULTIMUL INTERNAȚIONAL
Horațiu Lasconi este ultimul jucător al Jiului, dintr-o listă de zece internaționali, sub tricoul jiulist, care a jucat în Naționala de seniori. A debutat pe 6 febr.1988, în meciul Polonia-România 2-2, apoi a mai jucat în același an în partidele Irlanda-România 2-0 și R.D.Germană-România 3-3, antrenor fiindu-i Emeric Jenei.
O viață plină de fotbal. Deși încă mai putea juca, Lasconi s-a retras la numai 28 de ani, alegând un alt drum profesional. Astăzi, cu ocazia zilei de naștere îi urăm La Mulți Ani, cu respect pentru tot ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc, Horațiu Lasconi.

„GAZDELE PROTESTAU, NOI MARCAM”
Horațiu Lasconi își aduce aminte de o întâmplare din urmă cu 35 de ani „Jucam returul la Baia Mare (n.n.11 mai 1986), meci important în lupta pentru promovare cu F.C.Maramureș.
Era 1-1, prin min.64. Trage Tulba de la ei, Buzduga scoate de pe linia porții, băimărenii se reped la arbitrul de tușă să le valideze golul, centralul Adrian Porumboiu face semn să continuăm, Ticu Dosan îmi trimite o diagonală, eu îl driblez pe Tătăran și marchez pentru 1-2. Băimărenii încă se certau cu arbitrul, când acesta arată centrul terenului ! Final tensionat, Cristi Florescu de la noi și Dinu Moldovan de la ei sunt eliminați, noi suntem egalați în min.90, dar un 2-2  care  ne-a ajutat în final de campionat”.
GENU TUTU