Contractul pentru modernizarea drumului spre Parâng a ajuns în instantã. Judecãtorii de la Tribunalul Hunedoara au fixat un nou termen de judecatã: MARTIE. Dupã ce pe rolul instantelor s-au înregistrat mai multe dosare, acestea au fost conexate rând pe rând. Pânã acum nu existã nicio solutie finalã, doar o lungã asteptare.
“Apreciind necesar a se atasa dosarele nr. 3726/2017 SI 3766/2017 aflate pe rolul CNSC”, aratã solutia instantei de la Tribunalul Hunedoara, dosar în care Consiliul Judetean Hunedoara, ca autoritate contractantã are calitatea de pârât, iar SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL si SC MANO SPRINT SRL au calitatea de reclamant.
În dosarul 3726/2017 la care face referire instanta de judecatã, înregistrat la Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor, îl are ca principal contestatar pe DRUPO. În cadrul procedurii s-au purtat o serie de corespondente între pãrtile implicate. CNSC a cerut lãmuriri atât de la firmele constructoare cât si de la Consiliul Judetean Hunedoara. Si al doilea dosar, 3766/2017 tot firma DRUPO o are în prim-plan.
Proiectul Consiliului Judetean Hunedoara denumit “Modernizare DJ 709F: DN 71 – Cabana Rusu – Masivul Parâng, km 6+ 600 – 10 + 325” este prezentat ca fiind “procedura de achizitie pentru executie în curs de derulare”. Numai cã procedurã este contestatã de firmele constructoare.
Contractul privind „Modernizare DJ 709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325, judetul Hunedoara” a fost estimatã la suma de 16.596.526 lei pentru cei 3.725 metri de drum.
Monika BACIU