Când va fi inaugurat bazinul din Vulcan?

Cel de al treilea bazin de înot didactic din Valea Jiului va fi la Vulcan, iar după sărbătorile de Paști va fi inaugurat. O spune primarul municipiului Vulcan, care a și supus aprobării, în ședința de săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind organigrama acestui edificiu atât de așteptat de cei de la Vulcan.

Pe dealul din propierea primăriei de la Vulcan există deja bazinul de înot didactic și acesta ar fi cel de al treilea din zona noastră, după Petroșani și Petrila. Și inauguarea va fi curând. „Sperăm ca, imediat după paște, undeva la jumătate lunii mai, să facem inaugurarea, așa încât locuitorii municipiului Vulcan, ai Văiii Jiului, care vor dori să vină să poată să se bucure dxe bazinul nostru de înot”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Compania Națională de Investiții susține lucrarea și, la finalul anului, am putea avea 3 bazine de înot didactic în Valea Jiului.
Diana Mitrache