Minerii de la Petrila au dorit sa-si comemoreze in liniste si cu decenta colegii si prietenii ucisi in cele doua explozii consecutive din 15 noiembrie 2008, alaturi de familiile celor disparuti atat de brutal, dar au primit in schimb o „ploaie” de politicieni, in frunte cu ministrul Energiei, Razvan Nicolescu.

Vizita ministrului Energiei, Razvan Nicolescu, in Valea Jiului a parut organizata in pripa, parca doar pentru a nu rata momentul electoral, iar oficialul a venit total nepregatit acasa la mineri. Flancat de senatorul UNPR Haralambie Vochitoiu, care din cand in cand ii mai „sufla” ce sa spuna, Razvan Nicolescu sau cei care au pregatit vizita acestuia in valea Jiului, au schimbat din mers programul acestuia. Si, daca joi se anunta ca acesta va merge la mina Vulcan sau la Lupeni, prima oprire a lui Nicolescu si a coloanei oficiale a fost fix la Mina Petrila, acolo unde ortacii se pregateau sa comemoreze 6 ani de la tragedian din 15 noiembrie 2008, atunci cand doua explozii consecutive au ucis 13 mineri si salvatori, iar alti 15 au fost grav raniti. Chiar daca si-a aratat compasiunea si a promis minerilor de la Petrila ca le va sustine cauza la Bruxelles, asa incat activitatea de aici sa fie prelungita si dupa anul 2015, Razvan Nicolescu nu stia nici cati ani se implinesc de la tragedia care a indoliat Valea Jiului. „Am ales nu intamplator sa vin astazi aici. Este si o dovada de respect fata de cei acre lucreaza in sector, dar si fata de familiile indurerate, fata de cei care, din pacate, in urma cu CEVA TIMP, IN URMA CU APROAPE 5 ANI au fost protagonistii unui eveniment atat de nefericit, acel accident in urma caruia si-au pierdut viata 13 mineri. Am vrut sa fiu acolo, sa le arat o dovada de respect si de pretuire pentru cei ce nu mai sunt”, a spus ministrul Energiei, care a asistat la slujba de pomenire a victimelor, a aprins o lumanare si a depus o jerba de flori la troita din curtea EM Petrila ridicata in memoria celro care s-au jertfit pe altarul huilei. Si, daca in fata au stat politicienii, in spate, cu chipul innegrit de praful carbunelui si cu sufletul cernit, minerii si-au pomenit mortii in liniste si cu decenta, asa cum o fac an de an cand, in lipsa campaniilor electorale, „greii” politicii uita de cei vii sau de cei morti in maruntaiele pamantului. La Mina Petrila mai lucreaza acum 430 de oameni, numarul angajatilor fiind redus prin iesirile la pensie si programele de disponibilizare. „Este un efectiv prin care Mina Petrila isi asigura bugetul de venituri si cheltuieli, se incadreaza in el si in notificare. Este o activitate normala, fara probleme deosebite la acest moment. Avem in vedere intotdeauna, in primul rand, sanatatea si securitatea oamenilor, ne intereseaza foarte mult, de aceea am si facut achizitii importante in acest sens, ca viata oamenilor sa nu fie pusa in pericol sub nicio forma”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al Societatii nationale de Inchideri de Mine, de care apartine Mina Petrila.

Sustine cauza mineritului la Bruxelles. La cifre stam insa mai rau!

Dupa ce a plecat de la Petrila, Razvan Nicolescu a vrut sa vada o mina pe interior, cea de la Lupeni –acolo unde este fieful PSD – si sa-i asigure pe truditorii din subteran, atat de la minele viabile, cat si de la cele neviabile, ca le va sustine, marti, cauza la Bruxelles. Nicolescu vorbeste despre necesitatea carbunelui din „cosul energetic”, despre solidaritate, despre necesitatatea cresterii productivitatii si a investitiilor, fara sa poata spune nici macar cat sunt la ora actuala costurile de productie, veniturile si cheltuilelile Complexului Energetic Hunedoara care, la doi ani de la infiintare dovedeste ca nu poate sta inca pe propriile picioare. „A fost o experienta foarte interesanta pentru mine sa cobor astazi in subteran, asa cum am promis in urma cu cateva saptamani. Am facut acest gest ca un semn de pretuire pentru minerii care de peste 100 de ani, de 140 de ani, asigura securitatea energetica a tarii in conditii de lucru grele. Privesc, in ceea ce priveste mineritul, cu optimism catre viitor. Ca ministru voi continua sa promovez nevoia ca sa avem in mixul energetic romanesc carbunele ca si combustibil primar important. Este nevoie in eprioada urmatoare de o mai mare solidaritate, este nevoie de un mai mare profesionalism, este nevoie de cresterea performantei in minerit, cresterea productivitatii. Este nevoie ca cei care lucreaza sa fie recompensati corect, in functie de valoarea adaugata pe care o aduc, este nevoie de o mai mare integritate a tuturor celor implicati in gestionarea acestui domeniu, iar eu voi ramane aproape de acest sector, insa in eprioada urmatoare trebuie mai mult realism. Marti, cu o delegatie de la CEH, formata atat din reprezentanti ai managementului, cat si din reprezentanti ai sindicatelor vom avea o discutie cu cei de la Comisia Europeana, pentru ca este absolut clar ca noi, pentru a creste productivitatea la min,e este nevoie sa garantam, intr-un anumit fel – fie prin garantarea unor credite, fie printr-un ajutor de stat – modernizarea unor mine in eprioada urmatoare, iar acest lucru se poate face numai cu acordul si cu sprijinul celor de la CE”, a spus ministrul Nicolescu al Lupeni. Conform DEX, productivitatea reprezinta : „eficien?a a muncii exprimata prin raportul dintre cantitatea de produse realizata ?i volumul de munca consumat”. Iar ca minele sa poata fi eficientizate, este nevoie de investitii pentru scaderea costurilor de productie, asa incat sa vorbim despre venituri macar egale cu cheltuielile, asa incat sa fie eliminate pierderile. Cat sunt acestea la ora actuala aceste costuri… mister! Ministrul nu poate sa raspunda la aceste intrebari, chiar daca CEH se afla in directa lui subordonare si nu vorbim despre o societate de buzunar! Iar la Bruxelles vor vorbi directorii, probabil, atunci cand oficialii CE – mai mult tehnocrati si mai putin politicieni – vor pune intrebari punctuale! „In ceea ce priveste o analiza costuri este responsabilitatea managementului Companiei, este responsabilitatea CA, iar eu ca minsitru incerc sa incurajez ca tot ceea ce facem in sectorul energetic sa facem intr-un cadru institutional corect, iar eu cred ca responsabilitatea unui ministru este in primul rand sa-i indemne pe cei din sector sa lucreze intr-un cadru institutional corect. (…) Ma intereseaza foarte mult aceste lucruri legate de eficienta si dupa ce vom avea aceste discutii cu cei de la CE vom veni cu un plan de cresterea performaneti in minerit. Marti ma duc la Bruxelles si le spun ce v-am spus si dvs.: pentru mine ca si ministru al Energiei, pentru Romania ca tara, pentru noi ca si Guvern mentinerea carbunelui ca si combustibil important pentru asigurarea mixului energetic este crucial. De aia merg la Bruxelles insotit de o delegatie si cu cei de la sindicat, si cu cei de la managementul Companiei si cu cei de la Inchideri de Mine, ca sa discutam pe date, pe ceea ce se poate face”, a spus minsitrul fara sa pronunte nici macar o cifra.

Posibilitatea declararii huilei resursa strategica, ocolita cu vorbe mestesugite!

De precizat ca, pentru eficientizarea activitatii in industria extarctiva este nevoie de investistii de minimum 40 de milioane de euro, bani pe care trebuie sa-i gaseasca tot CEH-ul, la fel ca si sumele necesare pentru investitiile in Termocentrala Mintia. Iar ministrul se declara „prudent” cand este intrebat chiar de necesitatea retehnologizarii unitatilor de productie.
Florin Marza, fost director al Termoelectrica si cel care s-a ocupat de infiin?area Complexului Energetic Hunedoara spune in urma cu putin timp ca un ajutor financiar improtant ar putea veni dinspre Guvern inspre Valea Jiului prin declararea huilei drept resursa strategica: „Nu inteleg de ce nu se declara huila reursa strategica de interes national si apoi se pot da ajutoare fiannciare. Sigur, ar riposta Uniunea Europeana, dar ar trece vreo 6 luni de discutii, mai trec vreo 6 luni pana se aplica vreo sanctiune si in tot acest timp se poate face retehnologizarea minelor”. Razvan Nicolescu s-a multumuit sa spuna, pastrand linia politicianista, ca: „Ma gandesc sa fac tot ceea ce se poate, tot ceea ce este legal, tot ceea ce ne permite statutul nostru de tara membra a Uniunii Europene pentru a ajuta ca acest sector sa ramana important pentru asigurarea mixului energetic al tarii”.
Carmen Cosman – Preda