J udețul Hunedoara are una dintre cele mai bune asistente sociale. Cu o activitate bogată, mai ales în perioada pandemiei. Camelia Uța este marți la București să repre-zinte asistența socială din județul nostru.

La Ateneul Român, marți, 15 martie, are loc Gala Națională a Asistenței Sociale, ediția cu numărul VIII și care va aduna zxeci de asistenți, cu activitpăți bogate. Hunedoara va fi reprezentată de această dată de o tânără din municipiul Hunedoara, care are o activitate extrem de bogată în acest domeniu. „Camelia Uța este un asistent social și un om și un profesionist în acest domeniu, care a mobilizat comunitățile, care le-a sprijint în toate perioadele dificile și, în mod particular, s-a evidențiat cu niște realizări excepționale în perioada pandemiei. Atunci a activat efectiv în prima linie și a fost alături de oameni aflați în dificultate. Mă refer la vârstnici, persoane din categoria de risc, ori oameni ai străzii. S-a mobilizat, mai ales în perioada dificilă”, a spus prof univ dr habil Felicia Andrioni, departamentul de Științe Socio –Umane.
Camelia a fost propusă pentru a reprezenta județul Hunedoara, iar pentru rezultatele obținute și portifoliul impresionant, a ajuns în finală. Gala va fi prezentată de Adreea Marin și hunbedorenii trebuie să știe că au acolo un om, care i-a ajutat.
„Am propus-o pentru Gala Excelenței în Asistență Socială din acest an, unde se află printre finaliștii la nivel național. Îi ținem pumnii, pentru că merită, cu adevărat, un premiu care să îi fie acordat acolo. Pentru că, din punctul nostru de vedere, ea este o premiantă”, a mai spus Felicia Andrioni.
Camelia Uța este assitent social principal la Serviciul Public de Asistență Socială din Hunedoara și ea va reprezenta ideea de asistent social competitiv în România.
Diana Mitrache