Ghidat de principiul „Datoria nu e a mea, ci a urmasilor urmasilor mei”, primarul Mircia Muntean a indatorat municipiul Deva cu zeci de milioane de lei. Prea putin a platit sau va plati el, pentru ca aceste credite sunt contractate si pe 20 de ani.

Bugetul municipiului Deva este grevat de datorii de zeci de milioane de lei sau, mai bine spus, credite luate de edilul Mircia Muntean in numele modernizarii urbei. Acelasi Mircia Muntean care este decis sa renunte la fotoliul de primar al Devei pentru un ipotetic scaun de sef al Consiliului Judetean Hunedoara. Asa ca, datoria publica este lasata in urma, pe umerii celui care ii va lua locul. Din creditele luate in ultimii ani, edilul – sef al Devei a reusit sa ramburseze unul singur si cel mai mic, evident.

Este vorba despre cele 722.700 de lei imprumutati pentru lucrari investitii – Consolidare mal Aurel Vlaicu, Modernizare Str. B. Bartok,Modernizare Str. M.Klein, Modernizare Str. Brandusei. Mai sunt insa multe alte zeci de milioane de lei aflate in curs de rambursare. Astfel, in februarie 2006, edilul devean a decis sa indatoreze urbea cu 40 de milioane de lei, pe 20 de ani, pentru unele lucrari de investitii. Alte 20 de milioane de lei au fost imprumutate tot in 2006 pentru Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetatii si trebuie returnate in 15 ani de la contractarea creditului. Iar in 2007 a mai fost contractat un credit, de 25,7 milioane lei, pe 20 de ani, pentru „lucrari investitii – Complex de Bazine de inot si agrement – Stadion Cetate Deva”. In plus, in urma cu doi ani, Mircia Muntean s-a imprumutat de doua ori, cu suma totala de aproape 7 milioane de lei pentru stingerea datoriilor restante ale municipiului Deva. Si sa nu uitam ca toate aceste credite sunt purtatoare de dobanzi, comisioane si alte taxe.

De precizat ca numai in acest an, Primaria Municipiului Deva are de returnat peste 17 milioane de lei reprezentand ratele creditelor, dobanzile si comisioanele aferente.

Carmen Cosman